10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleCântăreaţa de jazz Nancy Wilson a murit la vârsta de 81 de...

Cântăreaţa de jazz Nancy Wilson a murit la vârsta de 81 de ani

Interpreta unor piese melodioase şi dramatice din anii ’60, Nancy Wilson, considerată o cântăreaţă de jazz pe parcursul întregii sale cariere, în pofida faptului că putea să abordeze foarte multe alte genuri muzicale, obişnuia să spună că era “o stilistă a cântecului”.

“A fost una dintre acele rare vocaliste care pot să cânte orice. Jazz, blues, pop şi chiar funk. Şi chiar a cântat toate aceste stiluri”, a declarat agentul ei de presă, Devra Hall Levy.

Piesa “How Glad I Am” i-a adus un premiu Grammy în 1965 la categoria “cea mai bună interpretare R&B”. A câştigat apoi două premii Grammy în categorii dedicate muzicii jazz şi a lansat peste 70 de albume.

În 2004 a primit un premiu pentru întreaga carieră – Jazz Masters Fellowship – din partea National Endowment for the Arts.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă