9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăLifestyleCântărețul Rick Ross, internat de urgență la spital, „în stare de inconştienţă”

Cântărețul Rick Ross, internat de urgență la spital, „în stare de inconştienţă”

Muzicianul a fost găsit în casa sa din Florida în ”stare de inconştienţă” de echipajele medicale şi de poliţie care au intervenit de urgenţă.

Missy Elliott, Sean ‘Diddy’ Combs şi Snoop Dogg se numără printre vedetele care au făcut apel la fani să se ”roage” pentru rapperul şi antreprenorul în vârstă de 42 de ani, relatează Press Association.

”Eu cred în puterea rugăciunii. Să ne rugăm pentru Rick Ross”, a scris Missy Elliott pe Twitter.

La rândul său, Combs a scris: ”Să ne rugăm cu toţii pentru Rick Ross”, iar Snoop Dogg a menţionat într-un mesaj: ”Sper să te faci bine, fratele meu!”

”Toată lumea să se roage pentru ca amicul Rick Ross să se facă bine repede!’, a comentat şi rapperul Gucci Mane.

De asemenea, actorul şi comediantul Martin Lawrence a scris pe contul său de Twitter că se roagă pentru Rick Ross şi pentru familia acestuia.

TMZ a notat că familia lui Ross a negat rapoartele potrivit cărora muzicianul ar fi conectat la aparatele de ventilaţie artificială.

Rapperul Fat Trel, care este reprezentat de casa de discuri a lui Ross, a scris pe contul său de Instagram că muzicianul este ”bine”. ”Tocmai am vorbit cu el… e bine… e în spital, dar nu e ‘ventilat mecanic’… e bine”, a precizat el.

Rick Ross, pe numele său real William Leonard Roberts II, s-a mai confruntat cu probleme de sănătate – el a suferit două crize într-un interval de şase ore în 2011, menţionează Press Association, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Decretele semnate astăzi de Klaus Iohannis. Președintele a acordat drapelul de luptă Direcţiei Generale de Protecţie Internă din MAI şi Institutului „Cantacuzino”

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 26 martie 2024, mai multe decrete. Printre acestea se află și decretele privind acordarea Drapelului de luptă...

Declarațiile selecționerului Edward Iordănescu înaintea amicalului România – Columbia

Înaintea partidei amicale dintre România și Columbia, care se va disputa în această seară la Madrid, selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că doar ridicându-şi...

Israelul a efectuat raiduri aeriene în orașele din nord-estul Libanului

Israelul a efectuat raiduri aeriene în apropierea orașelor Ras Baabelk și Hermel din nord-estul Libanului, au declarat patru surse de securitate pentru Reuters. Israelul a...
Ultima oră
Pe aceeași temă