12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleCe film a fost recompensat anul acesta cu premiul juriului la Cannes

Ce film a fost recompensat anul acesta cu premiul juriului la Cannes

„Capernaum”, din distribuţia căruia fac parte în majoritate actori neprofesionişti, spune povestea unui copil care îşi dă în judecată părinţii.

Filmul a avut premiera în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes 2018, unde a fost distins cu Premiul juriului, Premiul juriului ecumenic şi Prix de la citoyenneté.

Pelicula a fost recompensată şi cu premiul publicului la Melbourne IFF, Norwegian IFF şi Sarajevo IFF.

Acesta este al 15-lea film propus de Liban în decurs de 40 de ani pentru o nominalizare la Oscar. Anul acesta, „The Insult” (2017) al lui Ziad Doueiri a fost primul film libanez care a obţinut o nominalizare la premiile Academiei Americane de Film.

Lista scurtă a filmelor străine propuse pentru o nominalizare la premiile Oscar va fi anunţată în luna decembrie, iar nominalizările, pe 22 ianuarie 2019.

Cea de-a 91-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 24 februarie 2019.

România va fi reprezentată în cursa pentru o nominalizare de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” al lui Radu Jude.

Între ţările care şi-a anunţat propunerile se numără Japonia – „Shoplifters” (Hirokazu Kore-eda, premiat cu Palme d’Or la Cannes), Turcia – „The Wild Pear Tree” (Nuri Bilge Ceylan), Marea Britanie – „I am Not a Witch” (Rungano Nyoni), Ucraina – „Donbass” (Sergei Loznitsa), Slovacia – „The Interpreter” (Martin Sulik), Columbia – „Pájaros de verano” (Cristina Gallego şi Ciro Guerra), Germania – „Never Look Away” (Florian Henckel von Donnersmarck), Venezuela – „La Familia” (Gustavo Rondón Córdova), Spania – „Campeones” (Javier Fesser), Paraguay – „Las herederas” (Marcelo Martinessi) şi Rusia – „Sobibor” (Konstantin Khabensky).

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă