20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleCel mai mare sandwich din România, de 101 metri, realizat în centrul...

Cel mai mare sandwich din România, de 101 metri, realizat în centrul Timişoarei

Sandwich-ul uriaş, cel mai mare din România, a fost realizat, vineri, în cadrul unei acţiuni organizată de Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara. Instituţia a dorit să marcheze în acest mod 101 ani de la înfiinţarea cantinei sociale din oraş.

În total, în jur de 180 de pâini, 200 de tuburi de sosuri, salate şi zeci de kilograme de mezeluri şi brânzeturi au fost folosite pentru realizarea sandwich-ului. Acesta a fost preparat chiar în Piaţa Unirii de către zeci de persoane participante la eveniment, printre care angajaţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi ai primăriei, pompieri şi voluntari.

După prepararea sandwich-ului caritabil, lung de 101 metri, bucăţi din el au fost oferite trecătorilor care au avut drum prin centrul Timişoarei.

“Ne-am gândit să marcăm 101 ani de la înfiinţarea cantinei sociale cu un sandwich uriaş. (…) Cantina socială are 101 ani, iar din acest motiv ne-am gândit să marcăm acest eveniment alături de toţi actorii sociali ai oraşului. Marcăm acest eveniment cu 101 metri de sandwich şi cu multă, multă căldură în suflete”, a declarat, vineri, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara, Rodica Cojan.

În acest moment, aproape 1.000 de persoane nevoiaşe primesc o masă caldă zilnic în cadrul cantinei sociale a Timişoarei. Beneficiari ai cantinei sociale sunt persoane care au un venit sub 142 de lei.

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...
Ultima oră
Pe aceeași temă