19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăLifestyleCele mai populare mărci de mașini în rândul românilor

Cele mai populare mărci de mașini în rândul românilor

Cele mai dorite sunt modelele de proveniență germană, ceea ce înseamnă că piața românească apreciază luxul și dotările acestor automobile, fiabilitatea și polivalența lor. Nu este de mirare, așadar, să vedem astfel de modele drept normă pe șoselele țării, indiferent de anul de fabricație al acestor mijloace de transport.

Mercedes Benz

Este una dintre cele mai populare mărci auto în România, apreciată atât pentru luxul și nota distinctă pe care o oferă, cât și pentru fiabilitate și inovație tehnologică. Mercedes Benz este de foarte mulți ani aleasă de românii care vor să se evidențieze în rândul posesorilor de automobile ca având nu doar potență financiară aparte, ci și cunoștințele și maturitatea de a aprecia o astfel de marcă. La un dealer de mașini Mercedes-Benz, automobilul nu înseamnă doar putere brută, accelerație de la 0 la 100 Km/h în câteva secunde sau capacități off-road de invidiat, ci un ansamblu unitar de proprietăți ale sistemelor de propulsie, direcție și frânare capabile să asigure o deplasare confortabilă în orice condiții.

În ceea ce privește siguranța deplasării, Mercedes-Benz este lider autoritar de peste 6 decenii, prin implementarea tehnologiei ABS în 1978 și inovarea permanentă a sistemelor proactive și reactive de siguranță, ce includ camere pe infraroșu și camere stereoscopice, tehnologie laser și radar controlate de computerul la care sunt conectate toate sistemele automobilului. În plus, luxul și confortul dau nota distinctă și impresionează de la prima atingere. Toate amănuntele legate de tapițerie, bord, suprafața podelei sau a ușilor se disting datorită materialelor utilizate și grijii deosebite în realizarea fiecărui detaliu; mai mult decât atât, sistemul integrat de navigație și control multimedia permite o utilizare extensivă și confortabilă de către conducătorul auto.

Volkswagen

Este o altă marcă germană extrem de populară în România, grație fiabilității modelelor și a costului relativ scăzut de întreținere. Sunt automobile care au devenit legendare printre români datorită excepționalelor motoare diesel ce echipează modelele Volkswagen, remarcate pentru consumul redus de combustibil și pentru perioada mare de utilizare fără intervenții majore.

Popularitatea mărcii a crescut și mai mult prin implementarea de noi tehnologii în domeniul siguranței deplasării: avertizarea la neîncadrarea corespunzătoare pe bandă, lumini adaptive, frânare de urgență, monitorizare unghi mort.

Nici confortul oferit de aceste automobile nu a fost un domeniu ignorat, materialele utilizate și soluțiile software din pachetul multimedia integrat transformând călătoria într-o veritabilă plăcere.

Audi

„Progres prin tehnologie” este motto-ul favorit al companiei din Ingolstadt și aceasta este una dintre principalele caracteristici ale modelelor produse de Audi. Indiferent că vorbim de mașini de familie, SUV-uri, limuzine sau mașini de oraș, automobilele din această familie se disting printr-un design interior și exterior de excepție, care încorporează materiale de calitate, tehnologia tracțiunii integrale permanente 4×4 – implementată, de altfel, în premieră de această companie pe un automobil de serie.

BMW

Marca preferată de românii tineri datorită performanțelor sport și a motoarelor zgomotoase, BMW este în România parte din imaginea tânărului rebel, non-conformist, care adoră deopotrivă caii-putere, viteza și luxul specific acestei mărci.  BMW se distinge prin cele 7 modele de serie pe care le oferă, fiecare dintre acestea cu propriile pachete de echipare și opțiuni distincte, dar și prin clasele distincte M, I, X și Z4. Este o marcă apreciată pentru fiabilitatea și siguranța oferite în utilizare.

Automobilul este de multă vreme parte integrantă din viața de zi cu zi a fiecărui român. Indiferent că trebuie să ne transporte la serviciu, la școală, în vacanțe sau la cumpărături, mașina trebuie să fie un aliat de nădejde, pe care să putem conta oricând. Popularitatea mărcilor de mașini este dată tocmai de această disponibilitate, dar și de costul redus de întreținere și rulaj, fără a ignora confortul deplasării. Respectarea acestor deziderate și adaosul calitativ tehnologic au transformat mărcile germane în lideri de necontestat pe piața auto românească. 

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

VIDEO. Lewis Hamilton o bagă în sperieți pe Kendall Jenner. “Te urăsc la propriu!”

Fotomodelul Kendall Jenner a trecut prin momente de panică. Lewis Hamilton a avut-o drept copilot pe celebrul fotomodel în momentul în care a condus...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă