15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleColoana sonoră „A Star is Born” a revenit pe primul loc în...

Coloana sonoră „A Star is Born” a revenit pe primul loc în Billboard 200 după gala premiilor Oscar

Albumul a urcat două poziţii, după a 21-a săptămână de la lansare, când a fost vândut în 128.000 de unităţi, potrivit Nielsen Music.

Aceasta este a patra săptămână neconsecutivă când „A Star is Born” ocupă primul loc în clasamentul american al albumelor, fiind cea mai bună performanţă a unei coloane sonore a unui film live-action de la „High School Musical 2” (2007). 

”Thank U, Next” al Arianei Grande a coborât pe poziţia secundă, cu 116.000 de unităţi vândute, după două săptămâni petrecute în fruntea topului. 

Rapperul Gunna a înregistrat cea mai bună clasare în Billboard 200 cu „Drip or Drown 2”, care a debutat pe locul al treilea, cu 90.000 de unităţi vândute. Acesta este primul dintre cele cinci debuturi în top 10 al clasamentului.

Pe locul al patrulea s-a clasat Offset şi albumul lui solo de debut, „Father of 4”, care a fost vândut în 89.000 de unităţi în prima săptămână.

Coloana sonoră a filmului „Bohemian Rhapsody”, semnată de Queen, a coborât trei locuri, până pe cinci, cu 61.000 de unităţi vândute în a 19-a săptămână de top.

Locul al şaselea a fost ocupat de interpretul şi compozitorul blues Gary Clark Jr. cu „This Land”, care a fost vândut în prima săptămână în 54.000 de unităţi.

„Harverd Dropout” al rapperului Lil Pump a debutat pe locul al şaptelea, cu 48.000 de unităţi vândute, fiind al doilea album al artistului care ajunge în top 10, după discul omonim din 2017.

A Boogie Wit da Hoodie şi „Hoodie SZN” au ocupat locul al optulea, în coborâre două poziţii, după ce albumul a fost vândut în 37.000 de unităţi în a zecea săptămână de la lansare.

Cântăreaţa Kehlani s-a clasat pe locul al nouălea, cu „While We Wait”, vândut în 34.000 de unităţi în prima săptămână, iar pe locul al zecelea s-a aflat „beerbongs & bentleys” al lui Post Malone, în coborâre trei locuri, cu 33.000 de unităţi vândute în a 44-a săptămână de la lansare.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă