11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleConcertul violonistului DAVID GARRETT, aproape sold-out (P)

Concertul violonistului DAVID GARRETT, aproape sold-out (P)

Cel mai rapid violonist al lumii, DAVID GARRETT, va susține cel de-al doilea concert, sâmbătă, 9 iunie, la Sala Palatului, de la ora 20:00, iar biletele au fost puse în vânzare astăzi, 18 decembrie 2017.

Biletele sunt disponibile în rețeaua EVENTIM la magazinele partenere Orange, Vodafone, Germanos, Librariile Carturesti și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV, la casa de bilete a Sălii Palatului și online pe www.eventim.ro, la preturi ce variază între 140 lei și 450 lei, în funcție de categoria de loc.

David Garrett nu este la prima sa vizită în România, acesta participând la Festivalul George Enescu în 2012, 2015 și 2017, lăsând publicului meloman o impresie de neuitat. De fiecare dată, biletele s-au epuizat imediat, iar în urma cererilor fanilor, Garrett a inclus România în lista țărilor pe care le va vizita în cadrul turneului ”EXPLOSIVE LIVE” din 2018.

David Garrett nu va veni singur la București, ci acompaniat de bandul lui format din muzicieni desăvârșiți. Printre ei se numără:

Franck van der Heijden, director muzical, dirijor și chitară solo, producător care a lucrat cu artiști precum David Guetta, Andrea Bocelli, Withing Temptation, Black Eyed Peas și chiar Michael Jackson;

John Haywood, clape/pian și co-procucător. John este un producător britanic căutat în special pentru compozițiile create pentru marile evenimente sportive pentru BBCITV și ESPN;Cum biletele pentru concertul programat pe 8 iunie 2018, la Sala Palatului din capitală, se apropie de epuizare, organizatorii evenimentului împreună cu managementul artistic le-au pregătit românilor o surpriză de proporții în parg de Crăciun.

Marcus Wolf, chitară ritmică și vocalist. Marcus a studiat chitară clasică la Yale, fiind apreciat atât pentru interpretările sale rock cât și cele clasice;

Jeff Allen, bass. După ce a studiat chitară bass la Julliard, Jeff a trecut la chitară bass și lucrează cu artiști precum Rosanne Cash, Fice for Fighting si Avril Lavigne;

Jeff Lipstein, tobe. Co-fondator la New Jersey Percussion Ensemble, Jeff lucrează ca producător pe Broadway și dezvoltă turnee și programe pentru numeroase show-uri.

David Garrett cântă pe o vioară “A. Busch” Stradivarius ce datează din anul 1716 și este cel mai rapid violonist din lume, înregistrat în Guinness World Records pentru interpretarea “Flight of the Bumblebee” de Nikolai Rimski-Korsakov în 66,56 secunde, iar mai târziu în 65,26 secunde.

Un Paganini printre stelele pop și un Jimi Hendrix printre violoniști, David Garrett este ”Violonistul Diavolului” al epocii noastre, superstarul internațional care estompează barierele dintre Mozart și Metallica. Lăudat pentru pionieratul trend-ului crossover precum și pentru virtuozitatea interpretărilor sale, David este la fel de talentat, în egală măsură, când interpretează cele mai complicate compoziții clasice, alături de marii dirijori sau de orchestrele simfonice de renume mondial, și cele mai mari hituri rock, pe stadioane.

Turneul ”EXPLOSIVE LIVE” a început în luna noiembrie 2016 și nu se va încheia foarte curând. Succesul uluitor a bătut toate recordurile concertelor sale anterioare. Numai în primele trei săptămâni ale turneului, au fost vândute peste 200.000 de bilete, urmate de alte sute de mii de bilete vândute pentru concertele susținute în prima parte a acestui an.

Interpretările electrizante ale unor hituri rock precum ”Purple Rain” sau ”They Don’t Care About Us”, cele mai mari hituri internaționale pop ca ”Viva la Vida”, sau aranjamentele sale muzicale ale lucrărilor clasice de bază cum ar fi ”Simfonia Nr.5” a compozitorului german Ludwig van Beethoven sau ”Vara” de Antonio Vivaldi precum și ale celor mai apreciate compoziții ale sale ca ”Furious” și ”Explosive” sunt doar câteva dintre melodiile care le oferă spectatorilor momente de exaltare unice, ridicându-se în picioare, dansând și aplaudând cu frenezie. 

 

 

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă