22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăLifestyleCum combini și coordonezi scaunele din sufragerie pentru un decor șic

Cum combini și coordonezi scaunele din sufragerie pentru un decor șic

Dacă ai de gând să redecorezi livingul, pentru ca noul design să fie de impact, nu uita de scaune. Chiar dacă pentru mulți scaunele reprezintă simple piese de mobilier pe care le utilizăm în special atunci când suntem la masa și mâncăm, acestea sunt chiar importante.

Pe lângă scopul funcțional pe care îl au, scaunele contribuie și la conturarea designului încăperii în care sunt plasate. Așadar, acestea trebuie alese cu grijă, în funcție de stilul de amenajare al camerei.

Pe lângă aspect, scaunele trebuie să fie atât rezistente, cât și confortabile, ca să te poți bucura cât mai mult de investiția făcută.

Iată mai jos care sunt criteriile de care este bine să ții cont când alegi scaunele, dar și cum combini și coordonezi aceste piese de mobilier pentru o sufragerie șic.

Alegerea scaunelor

Când achiziționezi aceste piese de mobilier, ține cont de locul în care urmează să fie amplasate (de exemplu lângă canapea), dar și de materialul din care sunt confecționate.

În cazul în care cauți scaune pentru zona de lângă canapea, ideal este să măsori canapeaua, pentru a alege celelalte piese de mobilier în concordanță. În caz contrar, aspectul o să lase de dorit, pentru că proporțiile vor fi diferite.

Dacă ești în căutarea unor modele moderne, pentru un design unic, alege-ți scaunele de pe Scauneonline.ro. Aici găsești nenumărate scaune, de diferite dimensiuni, pentru a da stil casei tale.

În ceea ce privește materialul, scaunele pot fi din lemn masiv, din metal, din plastic ABS sau din diferite combinații de materiale. Cele din lemn masiv sunt potrivite pentru zona de dining, iar cele din metal completează decorul minimalist. În schimb, scaunele din plastic sunt potrivite pentru un living modern.

Aranjarea scaunelor în sufragerie

Pe lângă partea funcțională, scaunele trebuie să aibă un aspect deosebit, în special dacă urmează să fie amplasate în living. De exemplu, pentru zona de dining poți alege scaunele de tip scandinav. Lăsând la o parte materialul de calitate din care sunt confecționate, lemnul masiv, acestea sunt populare în special datorită design-ului ergonomic.

Dacă ai în living o masă rotundă, în tonuri neutre, adaugă un plus de farmec decorului cu trei scaune în stil scandinav, în tonuri de maro.

În schimb, pentru un living elegant, în care elementele de décor sunt numeroase, ideale sunt scaunele de tip franțuzesc. Mai exact, acestea au brațe înalte și un spătar generos, fiind și foarte confortabile.

 

Cum alegi scaune pentru o sufragerie modernă?

Pentru livingurile care au un decor modern, cele mai potrivite scaune sunt acelea de tip industrial. Mai exact, acestea au un design modern, care este destul de simplist. De cele mai multe ori, scaunele de tip industrial sunt confecționate din metal și dispun de tapițerie, pentru un plus de confort.

 

Ce scaune folosești pentru stilul industrial?
 

Dacă îți place stilul industrial, poți alege pentru living o masa cu blat de lemn, care are un aspect nefinisat și câteva scaune din metal, cu picioare subțiri. Dacă scaunele nu dispun și de tapițerie, înfrumusețează-le cu pernițe confortabile, în tonuri închise.

 

Scaune pentru un stil clasic
 

În cazul unui decor în stil clasic, alege pentru living scaunele tapițate cu piele ecologică, ori pe cele cu spătar înalt. Pentru acest tip de saune, ideală este o masă dreptunghiulară. În schimb, scaunele din lemn masiv, cu picioarele ușor curbate – sunt ideale pentru decorul vintage.

 

Scaune pentru sufragerii moderne
 

Pentru amenajările moderne, numărul și modul de aranjare al scaunelor este în funcție de nevoile tale. Mai exact, poți așeza scaunele tapițate cu lemn, cu sau fără spătar, și scaunele din policarbonat în jurul unei mese din rotunde. Nu este o regulă că trebuie să folosești doar un tip de scaune. De asemenea, dacă măsuța este joasă, potriviți sunt tabureții sau fotoliile. Atâta vreme cât design-ul este cu bun gust și te reprezintă, nu ai de ce să-ți faci griji.

Scaunele joacă un rol important în decorarea locuinței. Înainte de a le achiziționa, este bine să decidem asupra stilului pe care dorim să-l evidențiem în living. Pentru un decor modern – potrivite sunt scaunele din metal. În schimb, pentru un aspect vintage, ideale sunt cele din lemn, cu picioarele ușor curbate.

Pentru ca livingului tău să aibă un aspect armonios, important este să alegi scaunele care te reprezintă și care completează décorul.

Cele mai citite

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Cristiano Bergodi, OUT de la Rapid! Cine preia interimatul în Giulești

Rapid București s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape...
Ultima oră
Pe aceeași temă