10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleCum faci față arsurilor solare

Cum faci față arsurilor solare

Pielea dispune de mijloace naturale de apărare împotriva radiațiilor, însă expunerea excesivă la soare face ca acestea să nu mai poată face față și pielea devine vulnerabilă la apariția diverselor afecțiuni cutanate.

Metode de prevenire:
– Evitarea expunerii la soare în orele de varf;
– Folosirea unor loțiuni protectoare de calitate;
– Consumarea unei cantități suficiente de apă;
– Evitarea consumului de băuturi alcoolice înainte de expunere;

Remedii
Pentru a nu ajunge la complicații, medicii propun, pe lângă limitarea expunerii la soare, și câteva tratamente naturiste:
– Comprese reci cu lapte sau ceai de mușețel și gălbenele;
– Ungerea pielii cu ulei de măsline, de cocos sau de levănțică;
– Băi cu apă călduță în care se adaugă bicarbonat de sodiu;
– Ștergerea zonelor afectate cu ceai de soc;
– Aplicarea unui strat de iaurt care se îndepartează după 15 minute și se repetă din trei în trei ore;
– Amestecarea de mălai și tărâțe de grâu cu apă și aplicarea lor pe pielea afectată.
– Folosirea unor comprese cu propolis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă