14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleCum își aniversează ziua de naștere jurnalistul Ştirilor Sportive TVR, Tudor Furdui

Cum își aniversează ziua de naștere jurnalistul Ştirilor Sportive TVR, Tudor Furdui

Cea mai frumoasă aniversare de ziua lui, când s-a trezit şi cu „cel mai cel cadou”, s-a întâmplat în 12 mai 2006. „Exact în ziua aceea am aflat că voi fi tată. A fost ceva unic. Și nu cred că poți primi un cadou mai special! Și acum îi spun fiului meu că el e cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată!”, ne-a mărturisit jurnalistul Ştirilor Sportive TVR, Tudor Furdui. Acum Alec Dimitri are 14 ani şi aproape îl întrece la înălţime pe tatăl lui.

Pe 12 mai, Tudor Furdui împlineşte 53 de ani, iar anul acesta numără şi 20 de ani de când a început ca reporter în TVR. „Nu m-am ferit niciodată să-mi spun vârsta, chiar dacă tot stau să mă întreb când au trecut anii… Mai ieri aveam 33 și mă angajam la TVR ca reporter.”

Râde şi se gândeşte cu drag la aniversările de 40 şi 50 de ani, când în jurul lui au fost aproape 70 de invitaţi, iar orchestra cu muzica live, şampania, tortul şi meniurile alese i-au delectat pe invitaţi.

Deşi nu se dă în vânt nici după şampanie, nici după tort, acestea nu vor lipsi la aniversarea de miercuri. Dar pentru că suntem încă în pandemie, anul acesta, pe 12 mai, Tudor va sărbători „în formație redusă”, doar cu câțiva dintre prietenii lui dragi, cu care se ştie de zeci de ani. Ștefan Bănică, Virgil Ianțu, Cosmin Cernat, Ioan Andone și Cornel Dinu, care mi-e ca un tată, dar și alți câţiva oameni dragi îmi vor fi alături. Cu aceşti prieteni avem un grup pe WhatsApp – se numește „Champions League” – iar lunar organizăm „etape de șuete subțiri”, ne-a povestit Tudor.

Ce îşi doreşte cel mai mult de ziua lui? „Poate sună a clișeu, dar tot ce-mi doresc este să fiu sănătos; la fel și pentru familia mea. Suntem expuși la atâtea pericole, încât sănătatea mi se pare cea mai prețioasă. Iar profesional, îmi doresc ca proiectul „Microbist de România”, unul în care m-am implicat 100%, să aibă continuitate. Aștept cu nerăbdare ediția a doua”.

 

Şi pentru că ziua lui este miercuri, când la TVR 1 se difuzează un nou episod „Microbist de România”, Tudor este convins că el şi prietenii lui vor trage cu ochiul şi la ce se întâmplă în episodul 3 al show-ului filmat în Maldive, destinat celor mai înfocaţi suporteri ai fotbalului românesc.

 

Primul concurs de Subwing din lume, la „Microbist de România”! – miercuri, la TVR 1

 

O probă individuală în care adrenalina e la maximum, dar şi una pe echipe, super-distractivă, ne aşteaptă miercuri, 12 aprilie, de la ora 22.00, la TVR 1, în al treilea episod „Microbist de România”. Vom putea urmări o spectaculoasă premieră mondială: primul concurs de Subwing din lume!

„Inventat de norvegianul Simon Sivertsen, Subwing-ul este un nou sport acvatic, care a devenit un fel de moft în toată Europa. Despre ce este vorba? În timp ce ești tras de o barcă cu motor, folosești un dispozitiv format din două aripi din fibră de carbon, cu ajutorul căruia navighezi sub apă. Adrenalina este la maximum pentru că ai ocazia de a zbura sub apă, înclinând aripile și permițând scufundări palpitante, sărituri laterale și rotații spectaculoase în stil tirbușon”, ne explică gazda show-ului, Tudor Furdui. Iar acest sport devine și mai interesant pentru faptul că necesită o oarecare practică și oferă pilotului experiențe senzaționale. Pentru filmări, realizatorii au transformat această activitate recreativă într-un viitor sport olimpic, adăugându-i trei reguli simple. Ni le va explica Tudor miercuri seară, la „Microbist de România”.

Inventatorul Subwing, Simon Sivertsen, s-a declarat impresionat de modul cum au ales să transforme realizatorii „Microbist de România” acest sport recreativ în competiţie: „Am văzut show-ul vostru și sunt impresionat. Aţi transformat sportul pe care l-am inventat într-o competiție, cu reguli și punctaj. Felicitări! V-aţi descurcat minunat!”

După proba individuală plină de adrenalină, ne vom delecta cu o probă pe echipe super distractivă. După ce se trag la sorți echipele, concurenţii trebuie să dărâme „Zidul amețiților”, „pentru că proba presupune un zid, ca la fotbal. Şi câțiva amețiți, tot ca la fotbal”, glumeşte Tudor Furdui. Regulamentul e simplu: o echipă formează un zid de 5, iar cealaltă echipă elimină oamenii din zid lovindu-i cu mingea, dar numai după ce se învârt de 10 ori în prealabil. Câștigă echipa care are nevoie de timpul cel mai scurt pentru a elimina zidul în întregime.

Dacă suporterii se distrează pe cinste la „Microbist de Romania”, sperăm că de distracție la maximum va avea parte şi Tudor Furdui de ziua lui. Mai ales că ne-a mărturisit că la petrecerea de miercuri seară, el va merge pe un șpriț de Urlați (de altfel, şi locul unde a copilărit). „Am și pus la rece câteva sticle. Multe, puține, rămâne de văzut…”, a mai adăugat sărbătoritul.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă