15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleCum realizăm un loc de joacă pentru copii

Cum realizăm un loc de joacă pentru copii

Cei mai mulți dintre părinți își petrec o bună parte a timpului liber în locurile de joacă publice, chiar și când au un program încărcat, tocmai pentru a le face pe plac copiilor. Pentru zilele în care vor să renunțe la aceste plimbări, cea mai bună soluție este amenajarea unui loc de joacă în propria grădină, potrivit vârstei și preferințelor celor mici.

Foarte îndrăgite de copii, toboganul și turnurile de joacă pot fi punctul de atracție principal al locului de joacă din propria curte. Pe lângă faptul că sunt foarte atractive pentru copii, aceste articole colorate le dezvoltă atât spiritul de aventură, cât și abilitățile fizice. Un alt element ce nu trebuie să lipsească din colțul de vară al copilului este leagănul, o metodă perfectă de relaxare și petrecere a timpului liber chiar și pentru adulți. Tocmai de aceea, specialiștii recomandă montarea a cel puțin două leagăne, pentru a profita de acest timp de relaxare împreună cu cei dragi.

Căsuțele reprezintă, de asemenea, o variantă îndrăgită de copii, având, totodată, un rol educativ. Pe lângă avantajele aduse imaginației copilului, acest articol îi va dezvolta simțul gospodăresc. Nu în ultimul rând, un loc foarte bun în care copilul își poate exersa creativitatea este cutia cu nisip. Prin intermediul acestui articol, cei mici au posibilitatea de a deveni arhitecții celor mai impresionante castele de nisip.

 “Întrucât o căsuță poate fi dificil de construit, recomand achiziționarea unor căsuțe colorate gata asamblate, fie din lemn, fie din plastic. O altă recomandare  se referă la amplasarea cutiei de nisip ferite de razele soarelui, astfel încât copilul să își poată continua construcțiile chiar și la orele călduroase ale amiezii”, spune Mugurel-Horia Rusu, Director General HORNBACH România.

 Material realizat cu ajutorul HORNBACH România

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă