10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleDaniela Barb: „Sunt părți din mine care se exprimă prin colecțiile mele“

Daniela Barb: „Sunt părți din mine care se exprimă prin colecțiile mele“

Daniela Barb exprimă prin haine forme de viață, iar un asemenea spectacol nu are cum să treacă neobservat. „Știu cine sunt” este motto-ul care devoalează creațiile semnate Daniela Barb.

Acele piese unice și fascinante ce urmează să îmbrace femeia cu atitudine, femeia complexă. În antreprenoriat s-a dovedit a fi un autodidact foarte bun, iar azi culege laurii…

„Ce vreau să fac? Asta este întrebarea pe care mi-am adresat-o în urmă cu aproximativ șase ani. Am lăsat deoparte tot ceea ce am învățat vreodată, tot ceea ce știam să fac, chiar dacă tot ce realizasem până atunci construise omul care devenisem la acel moment. Așadar, am gândit că era timpul unei schimbări, să fac ceva care să aducă bucurie pe termen lung. Fie că știam sau nu cum… Răspunsul a fost: design vestimentar.

Până în anul 2013 nu am avut niciun fel de pregătire sau experiență în lumea modei, eu urmând facultatea de drept. Din 2013 sunt într-un proces de învățare continuă. Am întâlnit mulți oameni buni, frumoși. Am urmat cursuri de design vestimentar, am fost autodidactă, mi-a plăcut enorm tot ceea ce am întreprins, iar azi feedback-ul este bun. Fiecare pas pe care îl fac mă bucură, libertatea de a crea este incredibil de frumoasă. Este multă muncă, multă pasiune.

În copilărie am încercat să fac o pălărie cu boruri largi, verde, din satin. Am folosit mașina de cusut a bunicii mele, iar talentul meu a încolțit, poate, la acel moment. Acum încerc să îl concretizez și să îl dezvolt.”

În spatele fiecărei colecții există un concept. Sunt părți din ea care se exprimă, cumva, prin colecțiile sale.  Pentru Daniela Barb contează mult mai mult interiorul unui om, esența lui, decât exteriorul său.

„Evident, sunt importante ambele și trebuie să existe un echilibru între ele, adică exteriorul să exprime interiorul. Când începi să te cunoști pe tine, atunci poți spune că începi să îi cunoști pe alții și lumea din jur.

M-ai întrebat de ce nu am promovat în mod susținut brand-ul Daniela Barb până acum. Ei bine, eu cred că hainele ar trebui să vorbeas-
că singure și să exprime ipso facto acel ceva. Ceea ce încerc să transmit trebuie să se vadă în haine. Omul apreciază haina, până la urmă. Chit că totul are o poveste și povestea vinde, am considerat că este mult mai important ceea ce eu creez decât cine este în spatele a ceea ce se creează.

Sunt trăiri profunde, iar fiecare colecție este susținută de un concept. Sunt părți din mine care se exprimă cumva în colecțiile mele. Armonia din oameni și din natură este o sursă inepuizabilă de inspirație. Asta  este ceea ce doresc să transmit prin creațiile mele.”

Cărei femei i se adresează? Femeii care știe cine este. Aceasta face parte din filosofia de brand. “Știu cine sunt” ar putea să fie un motto… 

„Filosofia Daniela Barb este aceea că femeia se transformă, dar esența ei este aceeași
în toate momentele vieții sale. Ea știe cine este și știe și să arate acest lucru.

Trebuie să respecți ceea ce ai fost, ceea ce ai devenit, cu bune și cu mai puțin bune, să fii împăcat cu toate. Ceea ce ai fost a construit ceea ce ești acum. Peste toate, haina nu definește persoana care o îmbracă, ci atitudinea celei care poartă haina contează.

Din anul 2017, lucrez pe un concept mai amplu, o trilogie. Arhetipuri – aceasta a fost ideea inițială care a avut ca sursă de inspirație sacrul și profanul din opera lui
M. Eliade. Ulterior, traseul acestui concept a fost îmbogățit de ideile psihologiei jungiene. Acesta a fost declicul. În momentul în care am aprofundat conceptul am realizat că e de o complexitate pe care la acel moment nu o puteam exprima într-o singură colecție, așadar, am împărțit-o în trei. Prima s-a numit Pământ, a doua parte – Apa, care va fi gata în curând, iar a treia va fi Cer, care va închide colecția. Două dimensiuni: sacru și profan. Armonia aceasta dintre sacru și profan este ideea de bază, iar partea aceasta – Apa – am perceput-o ca o adâncire  în profunzimile ființei mele, așa cum le înțeleg la acest moment. Poate mâine le voi înțelege altfel, peste un an probabil că mă voi fi transformat și mă voi înțelege altfel. Este evoluția fiecăruia dintre noi, ciclică, naturală. E ca o călătorie în adâncuri…”

Armonia, ideea din spatele unei haine sunt foarte importante. Pentru Daniela Barb în momentul în care creează trebuie să intervină un soi de detașare de tot ceea ce este în jur.

„Îmi vine în minte una dintre colecții numită Ukiyo-e. Sursa de inspirație a fost cartea Bucuria vieții, scrisă de Irving Stone, despre o parte din viața lui Vincent van Gogh. Unul dintre materialele textile pe care le-am ales pentru acea colecție a fost un brocard cu minunate reflexii aurii și argintii. În momentul în care l-am văzut am știut instinctiv să îl încadrez în regiunea minieră Borinage, acolo unde Van Gogh a trăit ca un ascet. Aurul din om! Așa am simțit.

Cât despre eleganță, pentru că m-ai întrebat, voi spune că are o conexiune foarte puternică și cu naturalul. Are, de asemenea, o legătură puternică și cu minimalismul. Va exista întotdeauna în modă. În colecția mea eleganța se arată la modul nonconformist.

Cum creez? Există o bucurie
lăuntrică atunci când un produs este finalizat. Sunt fluctuații în timp referitor la un anume produs – acum pare să exprime ce trebuie, acum pare să nu exprime suficient, dar am dat maximum din mine în momentul în care am conceput acel produs. Trebuie să intervină un soi de detașare de tot ce este în jur.”

Texturile și culorile designerului ne amintesc de natură. Tema zborului există de la început în creațiile Daniela Barb, iar colecția Apa identifică femeia în diverse ipostaze. Vorbim aici și despre natura umană.

„Textura este redată uneori de materii moi, fluide sau pufoase, alteori de materii rigide, cu ținută specială. Lucrez deopotrivă cu țesături a căror compoziție este doar mătase, lână, in, poliamidă, dar și cu diverse amestecuri precum mătase cu lână, mătase cu poliester… Compoziții atipice. Îmi place ideea de metalic, mă atrag materialele care reflectă lumina.

În colecția Pământ, de exemplu, folosesc o lână ușor mai aspră, pentru că pământul este și cald și rece, un cumul de contraste în echilibru, dar mi-am dorit să redau cumva contrastul cald-
rece. Sunt atrasă de natură, dar și de natura umană. În natură toate se întrepătrund. Trebuie să vezi frumusețea din tot, atât la nivel macro, cât și din micro, să vezi conexiunea dintre acestea.

Veți regăsi în creațiile mele tema zborului. Se manifestă în formule diferite încă de la început, revenind ca un laitmotiv în fiecare concept. Zborul înseamnă acea tendință de creștere, de evoluție. E sugerat poate printr-un print sau prin croială, poate fi sugerat printr-un detaliu. El există. Trebuie să învățăm să ne eliberăm de orice ne încătușează.

Pentru colecția Apa am identificat diverse ipostaze ale femeii, de la femeia-copil, cu puritatea ei, la femeia-mamă, maternitatea, sau femeia războinică, luptătoare, gen amazoană. Un cumul de contrarii din diferite etape ale vieții unui om. Dar aici mă adresez femeilor. Apa, în mintea mea, înglobează femininul în esența lui, înglobează Luna, inconștientul și poate mult mai multe. Dualitatea sacru și profan pe care în timpul vieții o aduci într-o armonie, într-o înțelegere reciprocă, într-o unitate.”

Daniela crede că se poate realiza orice atât timp cât îți concentrezi atenția cât trebuie și unde trebuie și rămâi cu ea centrată. Să fii conectat tot timpul cu ideea pe care vrei să o pui în practică este ceea ce i se pare important Danielei Barb.

„Ca antreprenor, acum un an, imaginam o fabrică situată în mediul rural, construită de la zero cu multă, multă lumină naturală. Acolo ar avea loc partea de execuție, producția. Imaginam și o infrastructură bine pusă la punct, astfel încât camioanele să poate pleca și să poată reveni. Imaginam un câmp de lavandă și unul de grâu, dar și niște încăperi spațioase în care să vină studenți de la UnArte care să poată învăța câte ceva. Acest gând al meu nu a rămas la nivel de utopie. Eu cred că orice se poate realiza atât timp cât îți concentrezi atenția cât trebuie și unde trebuie și rămâi cu ea centrată. În acea fabrică ar exista oameni care s-ar bucura că sunt acolo, iar eu m-aș bucura, la rândul meu, că ei sunt acolo. În acea fabrică nu ar veni la un job și atât. Asta imaginam. Trebuie să fie o conexiune cu zona rurală, să înțelegi ce potențial de mână de lucru există în acea zonă, să te ajuți cu oamenii de acolo. Să fie valoare adăugată de ambele părți.

Voi mai spune că nu m-am visat manager. Trebuie să ai resurse și să ai cui să delegi, pentru că și asta face un manager, dar încă nu am ajuns ca business în acest punct. Eu vreau să mă concentrez pe partea creativă, să o dezvolt. Pe partea de antreprenoriat nu e ușor, e destul de greu, e complex, dacă vorbim la modul general. Încerci să le faci pe toate și corect, și la timp, și bine. Cu cât faci mai multe, vei lua energie din alte părți. La partea de creație trebuie să fac și să dau mult mai mult! Totul dacă se poate! Și dacă dai totul, încă se mai poate da câte ceva!“   

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă