10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleDe ce să purtăm dresuri vara?

De ce să purtăm dresuri vara?

Vara este plină de culoare, la fel cum sunt și ținutele pe care le purtăm noi, doamnele. Poți alege dintr-o multitudine de nuanțe, texturi şi modele, iar dacă nu îți place să riști poți opta pentru o pereche de dresuri negre sau culoarea piciorului, fără să dai greș niciodată.

Pentru ca picioarele tale să se simtă bine și să arate și mai bine, vara aceasta îți recomandăm purtarea unor dresuri de înaltă calitate, însă la un preţ accesibil cum sunt cele de la MERI. Ah, nu ai auzit încă de aceste dresuri? Nu te panica, dresurile MERI (brandul cel mai tânăr al familiei MURA – un brand italienesc foarte apreciat pe plan mondial încă din 1956) abia s-au lansat în țara noastră. Ele au fost special create pentru femeile moderne și dinamice, care își doresc să contureze un look plin de culoare, dinamic, special, care să le dea încredere. Adică perfecte pentru tine!

Dresurile reprezintă acel ‚ceva’ din garderobă; ele pot da un alt aer anume ținutei tale, o pot face să arate așa cum poate nu te-ai fi gândit că ar putea arăta, îţi pot conferi un aspect tonic. Trebuie doar să știi ce să alegi iar noi sperăm că te-am inspirat.

De ce să purtăm dresuri vara? Pentru că ne fac să ne simțim frumoase în orice ținută, ne dau încredere în noi, ne ajută să arătăm bine şi, la urma urmei, de ce nu? Tot ce ne avantajează merită purtat.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă