15.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăLifestyleDoi dintre cei mai mari actori contemporani se reunesc sub bagheta lui...

Doi dintre cei mai mari actori contemporani se reunesc sub bagheta lui Quentin Tarantino

Studiourile de film Sony Pictures au anunţat miercuri că filmul a primit numele “Once Upon a Time in Hollywood” şi că DiCaprio va juca rolul fostului star al unui serial western, în timp ce Pitt îl va întruchipa pe cascadorul care l-a dublat o mare parte din carieră pe actorul din film.

Este pentru prima dată când cei doi actori vor juca împreună într-un film. “Amândoi se luptă să reuşească într-un Hollywood pe care nu îl mai recunosc. Dar Rick (DiCaprio) are o vecină foarte celebră… Sharon Tate”, scrie Sony Pictures într-un comunicat.

Tate, actriţa însărcinată căsătorită cu Roman Polanski, a fost ucisă în 1969 de adepţi ai lui Charles Manson, unul dintre cei mai notorii criminali americani. Manson a murit în noiembrie 2017, la vârsta de 83 de ani, în timp ce executa o sentinţă de condamnare pe viaţă.

Filmul va fi lansat pe 9 august 2019, exact la 50 de ani după ce Tate şi patru prieteni au fost înjunghiaţi sau împuşcaţi mortal.

Tarantino a declarat că a lucrat la scenariu timp de cinci ani şi că a trăit în zona Los Angeles mare parte a vieţii sale, “inclusiv în 1969, când aveam şapte ani”.

“Sunt foarte încântat să spun povestea unui Los Angeles şi a unui Hollywood care nu mai există. Şi nu aş putea fi mai fericit în privinţa echipei dinamice dintre DiCaprio şi Pitt”, a afirmat el într-un comunicat.

DiCaprio a câştigat un premiu Oscar în 2016 pentru rolul său din “The Revenant”, în timp ce Pitt a fost nominalizat pentru interpretările din “Moneyball” şi “The Curious Case of Benjamin Button”.

Quentin Tarantino a primit două premii Oscar pentru scenariile “Django Unchained” şi “Pulp Fiction”, pelicule pe care le-a şi regizat, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...
Ultima oră
Pe aceeași temă