13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleEa e dansatoarea cu care se iubește Mayweather

Ea e dansatoarea cu care se iubește Mayweather

Recent, stripperița a fost văzută cu un inel cu diamant pe deget, iar speculațiile despre o posibilă căsătorie a celor doi au izbucnit instant. Toți se întreabă dacă bomba sexy în vârstă de 29 de ani a reușit să îl facă bărbat de casă pe excentricul Mayweather.

Foarte deranjat de zvonurile apărute în presă, boxerul a negat categoric și a făcut „knockout” știrile care îi știrbeau imaginea de burlac liber și fără obligații, dezmințind totul într-o postare pe o rețea de socializare: „Nu sunt logodit și nu am fost niciodată logodit sau căsătorit. Acestea sunt doar zvonuri și minciuni”.

Totuși, se pare că Floyd și Anna Monroe trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de luni bune, iar mărturie stau declarațiile apropiaților acestora. „Se văd de ceva vreme, relația a devenit serioasă. Acum, Floyd vrea un copil cu Anna. Au fost în Anglia de Anul Nou pentru a-i cunoaște familia și a le spune despre relația lor”, a declarat unul dintre prietenii lui Mayweather.

Potrivit The Sun, Anna – care se descrie ca fiind „o bijuterie rară” – ar urma să facă o schimbare spectaculoasă de job, Mayweather propunându-i deja acesteia să managerieze clubul de noapte din Las Vegas.

Fosta iubită a pugilistului și mama celor trei copii ai săi, Josie Harris, a avut parte de un sfârșit tragic, aceasta fiind găsită moartă în mașina ei în martie 2020. Mayweather și Harris au fost împreună între 1995 și 2010, când multimilionarul a ispășit două luni de închisoare după ce a fost condamnat pentru violență domestică împotriva ei.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă