11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleEa e viitoarea noră a lui David Beckham

Ea e viitoarea noră a lui David Beckham

Fostul star al fotbalului mondial David Beckham se pregătește să fie socru mare, după ce fiul său cel mare, Brooklyn, a anunțat că se va căsători cu actrița americană Nicola Peltz.

David și Victoria Beckham și-au dat deja acordul, ba mai mult, s-au oferit să îi ajute cu organizarea evenimentului, care va fi unul de amploare. Cu toate că s-au cunoscut în octombrie 2019, iar între cei doi e o diferență de vârstă, Nicola fiind mai mare decât Beckham junior cu patru ani, aceștia și-au declarat încă de la început iubirea sinceră, iar nunta a fost pasul firesc.

Peltz este o actriță de perspectivă în America de Nord și a fost nominalizată la premiul Teen Choice pentru cel mai bun debut cinematografic. Aceasta provine, la fel ca și viitorul ei soț, dintr-o familie extrem de înstărită. Tatăl Nicolei, Nelson Peltz, are o avere colosală, estimată la aproape 1,3 miliarde de lire. Spre comparație, soții Beckham au o avere de „doar” 335 de milioane de lire sterline.

Tabloidul britanic „The Sun” anunță că David şi Victoria, care deţin un imperiu la nivel de proprietăţi imobiliare, le vor oferi tinerilor drept cadou de nuntă o casă în Londra.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă