14.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialS-a demonstrat științific: Gătitul aduce fericirea

S-a demonstrat științific: Gătitul aduce fericirea

Oamenii care gătesc mai mult au obiceiuri alimentare mai sănătoase, cheltuiesc mai puțin pe mâncare gata preparată și sunt mai sănătoși, ceea ce duce la sentimente pozitive mai intense față de cei care obișnuiesc să ia masa în oraș.

Un grup de 160 de adulți a participat la un studiu prin care cercetătorii au încercat să afle cum sunt afectate emoțiile de consumarea mâncării sănătoase gătite în casă, notează publicația britanică The Conversation, care promovează lucrările și studiile științifice în rândul maselor.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au gătit mai mult au sentimente pozitive mai intense și se îngrijorează mai puțin decât cele care au mâncat mai mult în oraș. În plus, la oamenii care gătesc probabilitatea de a alege alimente sănătoase pentru următoarea lor masă este mult mai mare comparativ cu cei care iau masa preponderent la restaurant sau comandă „la pachet“ sau livrare la domiciliu.

Într-un alt studiu recent, 141 de mame irlandeze au devenit mai încrezătoare în ele după ce au învățat să gătească lasagna, fie din cărți de bucate, fie urmărind o filmare. Învățând cum să gătească, ele nu mai consideră automat că orice mâncare este dificil de preparat de la zero, iar asta le crește dorința de a găti din nou.

Nu doar gătitul crește senzația de fericire, ci mai ales împărțirea mâncării cu cei din jur. Aceasta este concluzia unui studiu efectuat în Thailanda, în care 39.000 de persoane au fost urmărite timp de opt ani.

Mai multă încredere în sine

Pe lângă o mai mare încredere în ei, oamenii care gătesc mai mult au obiceiuri alimentare mai sănătoase, iar asta-i ferește de excesul de calorii, sare și zahăr din produsele procesate. Astfel, scade riscul de obezitate, dar și de diverse boli, cum ar fi diabetul de tip 2.

Într-un studiu realizat în SUA, peste 58.000 de femei și 41.000 de bărbați au fost urmăriți timp de 25 de ani. Cercetătorii au constatat că persoanele care au consumat între cinci și șapte cine pe săptămână gătite acasă prezintă un risc cu 15% mai mic de a face diabet de tip 2 față de cele care au mâncat doar două sau mai puține. În plus, cei care au mâncat mai multe mese gătite acasă nu au luat prea mult în greutate. Femeile care au mâncat 90% dintre mese gătite acasă s-au îngrășat cu doar 3 kg în 25 de ani, iar bărbații cu 2,62 kg.

În toate studiile de aceste gen s-a constatat că un consum preponderent de mâncare gătită acasă are numeroase efecte pozitive asupra sănătății, îmbunătățind nivelul colesterolului și al tensiunii arteriale, reducând markerii de artrite reumatoide și riscul de boli cronice de rinichi.

O altă serie de studii a demonstrat că este important ca oamenii să învețe să gătească de la vârste cât mai fragede, pentru că astfel vor dobândi mai ușor abilitățile necesare gătitului, le va crește încrederea în propria persoană, iar familiile pe care le vor clădi vor avea obiceiuri alimentare sănătoase și deci toată lumea va fi mai fericită.   

Cele mai citite

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi "taxe noi". "Cota unică este foarte atractivă...

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...
Ultima oră
Pe aceeași temă