11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleFilmul „Alladin”, cu Will Smith în distribuţie, pe primul loc în box...

Filmul „Alladin”, cu Will Smith în distribuţie, pe primul loc în box office-ul nord-american

Adaptat după desenul animat care a marcat întoarcerea casei lui Mickey în atenţia publicului în 1992, “Aladdin” a înregistrat încasări de 86,1 milioane de dolari de vineri până duminică, potrivit rezultatelor preliminare ale firmei de specialitate Exhibitor Relations. Potrivit acesteia, filmul va obţine 105 de milioane de dolari pe ansamblul acestui week-end lung, care include Memorial Day (luni), zi în care sunt comemoraţi soldaţii americani care au murit în luptă sau în serviciul militar.

Dacă luăm în calcul şi încasările la nivel internaţional, “Aladdin” a vândut deja bilete în valoare de 207 milioane de dolari, ceea ce ar trebui să-l poziţioneze, la final, destul de bine printre numeroasele adaptări de animaţii care au lansat Disney din 2015.

În regia lui Guy Ritchie (”Snatch”, 2000; ”Sherlock Holmes”, 2009), filmul îi are în distribuţie pe actorul egipteano-canadian Mena Massoud, în rolul lui Aladdin, şi pe Will Smith, care-l interpretează pe intempestivul şi irezistibilul duh ce sălăşluieşte în lampa fermecată.

În urma acestor rezultate, “Aladdin” pare să fi înlăturat fără drept de apel “John Wick: Chapter 3 – Parabellum” de pe prima poziţie a box-office-ului, după ce acesta a obţinut încasări de doar 24,3 milioane de dolari de vineri până duminică.

Poziţia a treia a topului îi revine unei alte producţii Disney, “Avengers: Endgame”, cu încasări de 16,8 milioane de dolari pe parcursul a trei zile, dintr-un total estimat la 21,9 milioane de dolari pe întreg week-end-ul care include Memorial Day.

Cu încasări la nivel mondial de 2,677 miliarde de dolari, acest ultim episod al sagăi “Avengers” se îndreaptă încet dar sigur spre recordul stabilit de “Avatar”, cu 2,787 miliarde de dolari.

 

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă