23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleGALERIE FOTO. Ana, instructoarea de fitness care a pozat în Playboy

GALERIE FOTO. Ana, instructoarea de fitness care a pozat în Playboy

Celebră pentru că a apărut pe coperta revistei Playboy, Ana Cheri este una dintre cele mai fierbinţi apariţii de pe reţelele de socializare, iar acest lucru se vede şi numărul de admiratori. Nu mai puțin de 12,4 milioane de fani o urmăresc pe Instagram.

Frumoasa șatenă este atât model, cât și proprietară de sală de fitness, iar asta a transformat-o într-un adevărat model pentru tinere, care visează să-i calce pe urme.

Pe lângă faptul că este mai tot timpul în sala de forță pentru a-și putea menține formele perfecte, Ana face parte din categoria personalităților TV din America de Nord. Aceasta le încurajează pe fete să fie active și să urmeze calea sportului. „Este foarte satisfăcător atunci când văd în jur persoane care ajung unde și-au propus, atât în materie de fitness, cât și în alte aspecte. Atunci când știu că alții sunt fericiți, simt o bucurie inegalabilă. De aceea fac ceea ce fac. Îmi doresc o carieră în care să fac viețile oamenilor mai bune”, spunea Ana, cu ceva timp în urmă.

Cele mai citite

Duel între Danielle Collins şi Elena Rîbakina în finala turneului WTA de la Miami

Finala WTA 1.000 de la Miami le va pune față în față pe americanca Danielle Collins şi kazaha Elena Rîbakina, ambele jucătoare câștigându-și semifinalele...

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă