9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăLifestyleGlaucomul netratat poate duce la orbire

Glaucomul netratat poate duce la orbire

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 80 de milioane de oameni din întreaga lume au glaucom, însă fiecare al doilea individ având această afecţiune nu știe că e bolnav. 

Glaucomul cuprinde totalitatea afecţiunilor oftalmologice în care se produce lezarea nervului localizat în polul posterior al ochilor (nervul optic), care are ca efect final pierderea vederii.

În multe dintre cazuri aceste leziuni apar din cauza creşterii presiunii intraoculare, rezultată în urma acumulării lichidului intraocular. După cum estimează Societatea Română de Glaucom, peste 140.000 de români suferă de glaucom, iar vestea rea este că această boală nu se tratează și duce la orbire. Vestea bună este că, dacă e depistat la timp, glaucomul poate fi oprit din evoluţie.

Glaucomul nu produce dureri, bolnavii nu au simptome cu excepția îngustării câmpului vizual, așa că de multe ori diagnosticarea se face târziu. De aceea, recomandarea cea mai importantă pe care o fac medicii este controlul oftalmologic periodic, preventiv, astfel:

–        înainte de 40 de ani – o dată la 4 ani;

–        între 40 și 54 de ani – o dată la 3 ani;

–        între 55 și 64 de ani – o dată la 2 ani;

–        peste 65 ani – anual sau chiar o dată la 6 luni.

În plus, orice persoană cu factori de risc mari ar trebui să se testeze măcar o dată la doi ani după vârsta de 35 de ani.

Factorii de risc cei mai importanți sunt diabetul și istoric de glaucom în familie. Pentru cei care au un părinte, un frate sau o soră cu glaucom, riscul este și mai crescut. Alți factori de risc sunt presiunea intraoculară crescută (dar nici ea nu doare),  vârsta (riscul de apariție a glaucomului crește ușor cu fiecare an de viață, în special la persoanele cu vârsta de peste 60 de ani) și miopia severă.

”Vederea pierdută din cauza glaucomului nu poate fi recuperată. Boala este ireversibilă, nu poate fi tratată, dar poate fi ținută sub control. De aceea, este esențial ca oamenii să meargă regulat la consultații, astfel încât medicul să poată prescrie tratamentul potrivit pentru stadiul în care se află boala în acel moment. Este foarte important, de asemenea, ca pacienții diagnosticați să revină la medic, pentru urmărirea bolii”, declară dr. Vasile Potop, membru în conducerea Societății Române de Glaucom.

Trei tipuri de tratament

Tratamentul medical presupune administrarea unor picături oculare pe tot parcursul vieţii pacientului cu glaucom. Cu toate acestea, persoanele care nu răspund la tratamentul clasic pot beneficia de laser terapie sau de tratamentul chirurgical, pentru reducerea presiunii intraoculare. Tratamentul antiglaucomatos este scump, dar înscrierea la medicul de familie asigură pacientului accesul la medicamente compensate, știindu-se faptul că majoritatea medicamentelor antiglaucomatoase sunt gratuite. 

CIFRE

·      1% din populația cu vârsta de peste 40 de ani și 10% din persoanele cu vârsta de peste 80 de ani suferă de glaucom.

·      Glaucomul este răspunzător pentru 12% dintre cazurile de orbire.

·      Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, 80 de milioane de oameni suferă de glaucom și 4,5 milioane de oameni și-au pierdut vederea din cauza acestei boli.

·      3% din populația de peste 40 de ani suferă de glaucom la nivel global și 2% la nivel european.

·      Din cauza progresiei tăcute a bolii, până la 50% dintre persoanele afectate care trăiesc în țările dezvoltate nu sunt conștiente că au glaucom.

·      În țări mai puțin dezvoltate, procentul persoanelor care suferă de glaucom fără să știe se ridică la 90%.

Investigaţii pentru diagnostic şi urmărirea evoluţiei bolii

·         măsurarea presiunii intraoculare;

·         examinarea şi fotografierea papilei nervului optic;

·         examinarea unghiului de drenaj (este necesară pentru stabilirea tipului de glaucom: cu unghi închis sau deschis);

·         examinarea câmpului vizual (stabileşte gradul de afectare a acuităţii vizuale);

·         evaluarea stării fibrelor nervoase ale nervului optic (tomografie de nerv optic);

·         măsurarea grosimii corneene (pahimetrie).

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...

Liberalii Nicu Bitea și Cosmin Șandru, achitați de ICCJ în faimosul proces cu deputatul AUR, Titi Stancu

După doi ani și jumătate de la plângerea făcută de parlamentarul AUR Titi Stoica împotriva domnilor Nicu Bitea și Cosmin Șandru, din PNL Timiș,...

România va avea o echipă în finala EHF European League! Gloria Bistrița și Dunărea Brăila se duelează în penultimul act

Formațiile CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud şi HC Dunărea Brăila vor fi adversare în semifinalele EHF European League, conform tragerii la sorţi efectuate astăzi la...
Ultima oră
Pe aceeași temă