17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleGuns N' Roses a dat în judecată o fabrică de bere din...

Guns N’ Roses a dat în judecată o fabrică de bere din Colorado

Formaţia susţine, într-o plângere depusă la o instanţă din California, că fanii ar putea să fie induşi în eroare de etichetarea produsului creat de Oskar Blues Brewery. Numele acestuia, care seamănă cu cel al formaţiei, le poate oferi consumatorilor impresia că “Guns ‘N’ Rosé” a fost realizat printr-un parteneriat oficial cu trupa.

Muzicienii susţin produsul firmei a cauzat “daune ireparabile” şi că grupul ar putea avea pierderi în ceea ce priveşte mărcile înregistrate şi reputaţia în domeniul afacerilor. De asemenea, în plângere se afirmă că producătorii nu ar trebui să continue să vândă produse care se folosesc de faima şi prestigiul Guns N’ Roses fără permisiunea trupei.

Reprezentanţii Oskar Blues Brewery nu au răspuns la demers. Ei au încercat în trecut să transforme expresia “Guns ‘N’ Rosé” într-o marcă înregistrată, dar au abandonat planurile după ce trupa s-a opus. Vânzarea berii va continua, însă, până în martie 2020.

Acesta nu este primul proces în care este implicat numele formaţiei americane. Anterior, doi foşti componenţi ai trupei, Steven Adler şi Chris Pitman, au intentat demersuri în justiţie cu privire la câştiguri neplătite, care au fost ulterior soluţionate. Apoi, artistul german de muzică ambientală Ulrich Schnauss a dat în judecată trupa pentru folosirea ilegală a două dintre compoziţiile sale pe albumul “Chinese Democracy”. Membrii trupei au negat acuzaţiile, afirmând că reprezentanţii lor au menţionat că sample-urile au fost obţinute în mod legal.

Guns N’ Roses este o trupă hard rock americană, formată în Los Angeles în anul 1985. Grupul a devenit celebru în 1987, cu albumul de debut “Appetite For Destruction” şi a rămas cunoscut pentru piese precum “Welcome to the Jungle”, “Sweet Child o’ Mine”, “Paradise City” şi “November Rain”. În anii 1990, activitatea formaţiei a fost afectată de plecările a doi dintre membrii originali: chitaristul Slash a părăsit trupa în 1996, iar basistul Duff McKagan a plecat în 1997.

Formula originală Guns N’ Roses s-a reunit în anul 2016, când solistul Axl Rose, chitaristul Slash şi basistul Duff McKagan au organizat turneul “Not In This Lifetime…”. Turneul, care a început în aprilie 2016 şi s-a încheiat în decembrie 2018, a devenit a treia serie de concerte cu cele mai mari încasări din toate timpurile.

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă