13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyle''Harry Potter'' şi ''Angels in America'', nominalizate la Tony

”Harry Potter” şi ”Angels in America”, nominalizate la Tony

Glenda Jackson şi Denzel Washington au fost nominalizaţi la premiile Tony în categorii de interpretare, în timp ce “Mean Girls” şi “SpongeBob Square Pants: The Musical” au primit cele mai multe nominalizări – 12 fiecare -, inclusiv la categoria “cel mai bun musical”.

“Harry Potter and the Cursed Child”, un nou spectacol dedicat celebrului băiat-vrăjitor din franciza “Harry Potter”, prezentat de această dată la vârsta maturităţii, şi relaţiei sale dificile cu fiul lui în vârstă de 10 ani, a primit 10 nominalizări, inclusiv la categoriile “cel mai bun spectacol de teatru” şi “cel mai bun actor” – pentru protagonistul său, Jamie Parker.

Acest spectacol ce are o durată de peste cinci ore, difuzat în două părţi, a beneficiat de recenzii elogioase pe Broadway, după ce a câştigat un număr record de trofee la ediţia de anul trecut a premiilor britanice Oliver, decernate la Londra.

O altă dramă monumentală în două părţi, o repunere în scenă a piesei “Angels in America”, a primit 11 nominalizări şi va concura inclusiv la categoriile “cea mai bună reluare a unui spectacol”, “cel mai bun actor” (Andrew Garfield) şi “cel mai bun actor invitat” (Nathan Lane, în rolul conservatorului Roy Cohn).

Glenda Jackson, care a revenit pe Broadway după o pauză de trei decenii, a fost nominalizată la categoria “cea mai bună actriţă” datorită evoluţiei sale într-o reluare a spectacolului “Three Tall Women”, bazat pe textul omonim scris de Edward Albee, în timp ce Denzel Washington a fost nominalizat la categoria “cel mai bun actor invitat” graţie interpretării din spectacolul “The Iceman Cometh”. Ambele producţii au fost nominalizate la categoria “cea mai bună reluare a unui spectacol de teatru”.

Celelalte spectacole nominalizate la categoria “cel mai bun musical” sunt “The Band’s Visit”, despre soarta unor muzicieni egipteni rămaşi captivi într-un mic oraş din Israel, şi “Frozen”, adaptare teatrală a celebrului film animat lansat recent de studiourile Disney.

Celelalte producţii nominalizate la categoria “cel mai bun spectacol nou” sunt “Junk”, “The Children”, “Fafinelli and the King” şi “Latin History for Morons” (un one-man-show susţinut de John Leguizamo).

Cea de-a 72-a gală Tony Awards va avea loc pe 10 iunie la Radio City Music Hall din New York. Evenimentul va fi prezentat de starul pop Josh Groban şi cântăreaţa şi textiera Sara Bareilles.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă