4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleInteres crescut pentru produse tip experiențe-cadou Complice.ro

Interes crescut pentru produse tip experiențe-cadou Complice.ro

Datorită experiențelor pentru companii, valoarea medie a comenzii s-a dublat, ajungând la 370 de euro. Cel mai scump pachet de experiențe a fost de 2.000 de euro, iar media comenzilor pe segmentul individual este de 207 euro. Pe segmentul corporate, comanda medie a ajuns la 1.200 de euro. Vânzările de experiențe către companii, utilizate în general pentru organizarea unor evenimente de impact, pentru fidelizarea clienților, a partenerilor de business, dar și pentru campaniile de premiere și de recunoaștere a performanței angajaților, au generat 48% din cifra de afaceri a Complice.ro.

2018 a fost un an interesant și important pentru noi, în care atenția noastră a fost orientată îndeosebi spre segmentul corporate. Am dezvoltat soluții de brand engagement, de motivare, care să ajute la retenția talentelor în companii și am devenit un partener de încredere pentru segmentul B2B. În contextul deficitului de forță de muncă din majoritatea domeniilor, evenimentele, premiile și cadourile care au la bază o experiență reprezintă o abordare prin care angajatorii se diferențiază și cresc fidelitatea și cooperarea în cadrul echipelor, a precizat Oana Pascu, fondator Complice.ro.

Oana Pascu

44% dintre comenzile de experiențe corporate făcute de clienți anul trecut au fost destinate inițiativelor interne, pentru proprii angajați, în timp ce restul de 56% au fost destinate partenerilor de afaceri și colaboratorilor.

Numărul de parteneri ai Complice.ro a crescut pe parcursul anului trecut cu 40%, în portofoliul de experiențe disponibile adaugându-se sesiuni de raliu pe circuit sau cu motocicleta în poligon, experiențe pentru viitoare mirese sau proaspeți părinți, dar și experiențe pentru conectarea părinte – copil. Cele mai căutate categorii de experiențe au fost cele din zona gourmet (degustări, ateliere de gătit), experiențele romantice (cine în locații speciale, experiențe de cuplu), dar și cele cu adrenalină (survol cu elicopterul, salt cu parapanta, cursă pe un circuit de raliu etc).

Clienții care care aleg cadourile – experiență sunt în general persoane cu venituri medii și mari, manageri sau antreprenori, în mare parte concentrați geografic în zona București-Ilfov. Pentru acest an, Complice.ro are însă în plan un focus crescut pe extinderea portofoliului de experiențe și în alte zone ale țării, începând cu zona de centru-nord. 

Ne dorim extinderea în cât mai multe zone din țară, avem deja în portofoliu experiențe care au loc la Sibiu, Brașov, Cluj, Timișoara care țin însă în oarecare măsură de sezonalitate. Avem ca obiectiv în 2019 extinderea semnificativă a portofoliului de experiențe în Cluj, care este un important centru de business, înscriindu-se astfel în direcția noastră de interes atât pe segmentul individual, cât și pe segmentul corporate, a mai precizat Oana Pascu.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă