10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleInternational Autotest Challenge 2019, etapa a III-a - Trofeul Cetatea...

International Autotest Challenge 2019, etapa a III-a – Trofeul Cetatea Făgărașului

La Făgăraș, acolo unde performanța este la ea acasă, campionatul de îndemânare auto al GT Auto Club Sportiv și ACR a stabilit un nou record de participare, adunând la start nu mai puțin de 86 de piloți.

Vremea capricioasă i-a pus la grea încercare, concurenții fiind obligați să parcugă traseul în condiții care au variat de la asfalt încins la un parcurs umed și alunecos. Concursul a început sâmbătă cu antrenamentele oficiale, pe o vreme însorită și caldă, iar cele două manșe de concurs de duminică, au fost dominate de ploaie, care a încetat însă până la festivitatea de premiere, când soarele a revenit pe toată perioada decernării premiilor.

Cu sprijinul exemplar al Primăriei Făgăraș și al Poliției Rutiere, care au oferit condiții excelente de concurs, participanții și-au demonstrat măiestria în arta pilotajului pe un traseu stradal foarte atractiv și spectaculos, susținuți cu ropote de aplauze de publicul făgărășan entuziast.

Lupta foarte strânsă și dinamică pentru Cel mai bun timp al zilei dintre bucureșteanul Drăgan Cristian și piteșteanul Șurubariu Mihai a fost câștigată de cel dintâi, la o diferență de numai 25 de sutimi de secundă.

 

Primii trei clasati Open: 

– locul 1 – Drăgan Cristian, din București, cu timpul de 00:45:57

– locul 2 – Șurubariu Mihai, din Pitești, cu timpul de 00:45:82

– locul 3 – Ponea Ovidiu, din Mioveni, cu timpul de 00:46:33

 

Rezultatele etapei, pe grupe și clase:

– A1, locul 1 – Alexandrescu Mihai, locul 2 – Nistor Răzvan, locul 3 – Ionescu Măriuca

– A2, locul 1 – Ionescu Alexandru, locul 2 – Alexandrescu Mihai, locul 3 – Simion Daniel

– A3, locul 1 – Șurubariu Mihai, locul 2 – Hiru Mihnea, locul 3 – Soare Vlad

– A4, locul 1 – Tătulescu Ștefan, Locul 2 – Șerban Dorin, Locul 3 – Chereches Daniel

– A5, locul 1 – Drăgan Cristian, locul 2 – Ponea Ovidiu, locul 3 – Miu Alexandru Marius

– D1, locul 1 – Ungureanu Radu, locul 2 – Costan Bogdan, locul 3 – Răuțu Sorin

– D2, locul 1 – Keszek Razvan, locul 2 – Bizoi Dragoș, locul 3 – Karoly Kovacs

– Juniori 1, locul 1 – Cristea Alexandru, locul 2 – Teslovan Alexandra Maria, locul 3 – Partila Matei

– Juniori 2, locul 1 – Părțilă Andrei, Locul 2 – Kovacs Victor, Locul 3 – Tirdia Mihai

– Modificate, locul 1 – Șurubariu Mihai, locul 2 – Drăgan Cristian, locul 3 – Ionescu Alexandru

– Femina, locul 1 – Barbu Ligia, locul 2 – Popescu Monica, locul 3 – Saraholu Silvia

– Open, locul 1 – Drăgan Cristian, locul 2 – Șurubariu Mihai, locul 3 – Ponea Ovidiu

– Echipe, locul 1 – ȘURUBU RACING, locul 2 – AMI RACING, locul 3 – MXG MOTOR SPORT

– Cel mai bun timp al zilei – Drăgan Cristian

– Cel mai ovaționat pilot  – Pavel Iulian

Vezi clasamentul open actializat și urmărește anunțurile noastre pe www.gtautoclub.ro.

Mulțumim gazdei, Primăriei Municipiului Făgăraș, Jandarmeriei Făgăraș, ISU Făgăraș, Poliției Locale Făgăraș, Poliției Rutiere Făgăraș, partenerilor, Automobil Clubul Român și sponsorilor noștri – Autozone-Vianor, Angelli, Metabond și Tegee International – precum și piloților, spectatorilor și tuturor celor care ne susțin în activitatea noastră.

Următoarea etapă IAC 2018 va avea loc la Shopping City Râmnicu Vâlcea, pe 10-11 august.

International Autotest Challenge este organizat de GT Auto Club și Automobil Clubul Român. Competiția de îndemânare auto se desfășoară anual începând din 2011 și reunește piloți din toată țara, bine pregătiți și devotați culturii competiționale, bazate pe fairplay. Concursul se adresează deopotrivă piloților profesioniști și amatorilor care vor să își dezvolte abilitățile în automobilism, cu respect pentru noțiunea de siguranță la volan.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă