6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleJohnny Depp a fost dat în judecată pentru vătămare

Johnny Depp a fost dat în judecată pentru vătămare

Bărbatul, care făcea parte din echipa de producţie, spune că Depp l-a lovit de două ori cu pumnul în coaste, după care i-a oferit suma de 100.000 de dolari pentru ca acesta să îl lovească la rândul lui.

Greg “Rocky” Brooks, care i-a dat în judecată şi pe regizorul şi producătorii filmului, cerându-le despăgubiri, spune că a fost concediat după ce a refuzat să promită că nu-i va acţiona în instanţă.

Incidentul ar fi avut loc în aprilie 2017.

În filmul “City of Lies”, programat pentru lansare pe 7 septembrie, Johnny Depp, în vârstă de 55 de ani, joacă rolul unui detectiv care, de mai mulţi ani, investighează circumstanţele în care a murit, în 1997, celebrul rapper Notorious B.I.G.

În ultimii ani, Johnny Depp a avut mai multe probleme, atât pe plan personal, cât şi profesional. Astfel, recent, el a fost dat în judecată de două foste gărzi de corp, care îl acuză de rele tratamente şi de neplata salariilor.

Cei doi spun că, în perioada în care i-au fost gărzi de corp, din aprilie 2016 şi până în ianuarie 2018, au fost plătiţi prost, au fost privaţi de hrană şi nu li s-au respectat pauzele în programul de lucru. În plus, au fost martori ai comportamentului nepotrivit al lui Johnny Depp, în mai multe rânduri, în cluburi de noapte şi în momente în care acesta consuma droguri.

Unul dintre cei doi a spus şi că a fost nevoit să aibă grijă de cei doi copii ai lui Johnny Depp, Lily-Rose şi Jack, pe care îi are cu actriţa Vanessa Paradis, de care s-a despărţit în 2012.

De asemenea, Johnny Depp este implicat într-un conflict judiciar, cu foştii săi manageri de la The Mana­ge­ment Group, pe care îi consideră responsabili de faptul că nu l-au consiliat financiar cum trebuie în ultimii ani, motiv pentru care ar fi aproape de faliment. Depp le cere despăgubiri de cel puţin 25 de milioane de dolari pentru proasta gestionare a averii sale.

Johnny Depp este considerat unul dintre cei mai importanţi actori din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Artist versatil şi extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene – mai ales în franciza “Piraţii din Caraibe”, “Chocolat”, “Donnie Brasco” -, cât şi în producţii independente, precum “Jurnalul unui iubitor de rom”, dar şi în colaborările sale cinematografice cu regizorul american Tim Burton – “Edward Mâini-de-foarfece”, “Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow”, “Mireasa moartă/ Corpse Bride”, “Alice în Ţara Minunilor” şi “Umbre întunecate/ Dark Shadows”. Deşi a fost nominalizat de trei ori la premiile Oscar, Depp nu a reuşit până în prezent să obţină nicio distincţie din partea Academiei Americane de Film. Totuşi, a fost premiat cu un Glob de Aur pentru rolul unui frizer sadic din “Sweeney Todd – Bărbierul diabolic din Fleet Street”, în 2008.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă