18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyleKanye West i-a dăruit o pereche de pantofi de sport preşedintelui Ugandei

Kanye West i-a dăruit o pereche de pantofi de sport preşedintelui Ugandei

Museveni l-a primit pe West şi pe soţia sa, vedeta de televiziune Kim Kardashian, la reşedinţa sa oficială din capitala ugandeză. “Îi mulţumesc lui Kanye şi soţiei sale pentru acest cadou (…) Sper să aveţi un sejur cât mai plăcut în Uganda, adevărata perlă a Africii”, a spus preşedintele Museveni, în vârstă de 74 de ani şi aflat la putere din 1986.

Museveni a postat pe contul său de Twitter fotografii de la această întâlnire în care rapperul american îi dăruieşte perechea de încălţăminte de sport preşedintelui, care îi zâmbeşte şi îi strânge mâna în semn de mulţumire.

În poze apare şi Kim Kardashian, îmbrăcată cu un pulover gri şi pantaloni asortaţi, căreia Museveni – al treilea preşedinte cel mai longeviv din Africa – îi înmânează un exemplar din autobiografia sa ‘Sowing the mustard seed’.

Cuplul, însoţit de fiica lor North West, în vârstă de 5 ani, s-a cazat la un hotel safari din Parcul Naţional Murchison, din nordul Ugandei, unde au ajuns vinerea trecută cu elicopterul, potrivit mass-media locale.

Rapperul american vizitează Uganda după o răsunătoare întâlnire pe care a avut-o la 11 octombrie la Casa Albă cu preşedintele SUA, Donald Trump.

Kanye West l-a numit ‘erou’ pe Trump căruia i-a mulţumit că îl face să se simtă asemeni unui Superman, într-un discurs halucinant care l-a lăsat fără cuvinte pe preşedintele american.A

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă