Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Lumea copiilor: „Poetul Mazăre“

Lumea copiilor: „Poetul Mazăre“

Prin 1943, cei mai mici cititori ai cotidianului „Universul“ descopereau în paginile acestuia primul episod dintr-un serial foarte hazliu de benzi desenate: „Aventurile Poetului Mazăre“.

Dodo Niță 0 comentarii

Aiurit, cu părul vâlvoi şi nişte ochelari de miop, personajul era simpatic la prima vedere, iar când mai apucai să citeşti şi peripeţiile sale chiar te prăpădeai de râs.

De exemplu, la un recital de poezie la Teatrul Cucurigu, pentru că nu mai era nimeni în sală, Mazăre se aplaudă singur. La un alt recital sala este plină, dar audienţa nu îndrăgeşte poeziile sale şi aruncă pe scenă cu tot ce-i cade la îndemână: pălării, umbrele, bastoane, mănuşi sau ghete. Mazăre nu dezarmează, adună obiectele de pe scenă cu grijă şi îşi deschide cu ele un magazin de... mărunţişuri.

Când le citeşte poezii fetelor, acestea adorm. Pe răufăcătorii care îi ţin calea, cerându-i portofelul (care, oricum, era gol), Mazăre îi dezarmează recitându-le din creaţia sa poetică.

Ca orice poet, Mazăre nu are niciun ban în buzunar. Se îmbracă în costum de celuloză, care, evident, la prima ploaie se topeşte. Trecând prin faţa unei vitrine a unui magazin de încălţăminte  şi văzând cât de scumpă e o pereche de pantofi, se descalţă de pantofii săi şi-i bagă în buzunare, ca să nu-i mai uzeze.

Când plouă, intră într-un magazin de umbrele. Şi stă acolo până se opreşte ploaia. Altădată se adăposteşte de ploaie sub... nasul lui Constantin Tănase.

Poetul Mazăre locuieşte la etajul 9 al unui bloc (fără lift, evident), într-o cămăruţă atât de strâmtă încât, pentru a crea senzaţia de spaţiu, şi-a comandat mobilă de pitici, iar el doarme într-un hamac.

Odată a intrat peste el un hoţ, dar, când a văzut cât de sărac este, acesta a scos din buzunar o bancnotă de o mie de lei şi a oferit-o poetului nostru.

Ca orice sărac, poetul Mazăre este un om singur. Şi singurătatea îl apasă atât de mult încât, la un moment dat, şi-a instalat mai multe oglinzi în cămăruţa sa, ca să nu mai fie singur.

În ciuda tuturor străduinţelor sale, fetele îl ocolesc, atunci când nu îl evită pur şi simplu. Una singură părea că-l simpatizează şi i-a trimis o scrisorică, dându-i întâlnire. Ajunşi faţă în faţă, Mazăre constată că este sora sa geamănă!

Acţiunea benzii desenate se desfăşoară în timpul războiului, cu toate privaţiunile sale, care se reflectă în poveştile desenate. Lumea stă la coadă la mâncare, noaptea este camuflaj (contra bombardamentelor), răufăcătorii nu ezită să folosească pistoalele. Dar la orice problemă cotidiană Mazăre găseşte o soluţie... amuzantă.

În total, în ziarul „Universul“ au apărut o sută de strip-uri (scurte benzi desenate, cu câte 5-6 casete) cu aventurile poetului Mazăre. Cel care le-a conceput şi desenat a fost celebrul caricaturist (în epocă) George Voinescu. Anul următor, acesta le-a adunat între coperţile unui album care a purtat acelaşi titlu.

Ştefan Baciu

Din punct de vedere grafic, „Poetul Mazăre“ seamănă cu „Profesorul Nimbus“, un celebru personaj BD desenat de francezul André Daix, ale cărui peripeţii au apărut în anii 1939-1940 tot în paginile ziarului „Universul“. De notat că albumele cu aventurile lui Nimbus (editate în Franţa, între anii 1936 şi 1939) se găseau de vânzare şi la librăria franţuzească Hachette de pe Lipscani.

Din punct de vedere ideatic, „Poetul Mazăre“ este un delicios boem, inspirat de prietenii şi colegii de redacţie ai graficianului, poeţii Ştefan Baciu şi Traian Lalescu, aşa cum scrie chiar Ştefan Baciu în volumul său de memorii „Praful de pe tobă“. Ba chiar, dacă studiezi fotografiile de epocă ale lui Ştefan Baciu, constaţi că poetul Mazăre poartă aceiaşi ochelari ca el.

George Voinescu s-a întâlnit cu Ştefan Baciu în redacţia revistei „Universul Literar“, unde amândoi au fost angajaţi la începutul deceniului 4 al secolului XX. Aveau aceeaşi vârstă (20 şi ceva de ani) şi amândoi erau poeţi: unul al desenelor, celălalt al cuvintelor. Ziua lucrau la redacţie, iar serile şi le petreceau prin cârciumile boeme. Înfiinţaseră chiar şi un club al „Pipişmenilor“ – adică poeţii care fumau pipă!

Au dus o viaţă frumoasă până în 1945, când comunismul şi-a înfipt ghearele în trupul României.

În căutarea paradisului pierdut al tinereţii lor, cei doi vor pleca din ţară: Ştefan Baciu în 1948, iar George Voinescu în 1968.

Ştefan Baciu, împreună cu soţia sa, Mira, va duce o viaţă de roman, trăind în Elveţia, Brazilia şi, în cele din urmă, în Statele Unite. Din 1964, cei doi au lucrat la Universitatea din Hawaii, locuind până la sfârşitul vieţii pe insula Oahu.

Ştefan Baciu nu-şi va uita însă niciodată rădăcinile şi va scrie toată viaţa în limba română, poezie şi proză (memorialistică). Va edita antologii internaţionale de poeme, precum şi revista „Mele“, „o scrisoare internaţională de poezie“, unde vor publica, evident, mulţi dintre conaţionalii săi.

De altfel, ca un adevărat model al poetului Mazăre, el se recomandă: „Braşovean, ortodox şi cosmopolit, aşadar, şi în măsură mai mult decât redusă, bisect poet în antologii hawaiene“!

În anii ’70, Baciu cumpără un mic apartament la Paris şi îşi petrece vacanţele în compania prietenilor români refugiaţi în Franţa. Printre aceştia, George Voinescu. În 1976, graficianul va publica în revista „Mele“ un portret al poetului Traian Lalescu (care se stinsese din viaţă în acel an), celălalt inspirator al „Poetului Mazăre“.

Ştefan Baciu s-a născut pe 29 octombrie 1918 la Braşov. Surghiunit din literatura română până în 1989, după eliberarea ţării noastre de sub comunism literatura sa a fost recuperată. Volumele sale de poezii şi de memorialistică au fost editate şi reeditate în România, numele său apare în toate dicţionarele şi enciclopediile literare, iar la Braşov există o casă memorială ce-i poartă numele. Anul acesta, cu ocazia Centenarului Unirii de la 1918, dar şi a propriului centenar, a fost inclus în programul expoziţional naţional „România e acasă“, alături de Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Emil Cioran şi Panait Istrati.

La o altă scară, şi numele lui George Voinescu a fost scos din uitare în paginile Istoriei şi Dicţionarului Benzii Desenate din România.

„Aventurile Poetului Mazăre“, inventate de George Voinescu şi inspirate de Ştefan Baciu, rămân în istoria benzii desenate româneşti ca o adevărată frescă a boemei bucureştene şi a vieţii cotidiene din perioada anilor de război.

 

Comentarii

loading...