Muzica – mereu o idee bună. De la tonomatul cu muzică la digital

Muzica – mereu o idee bună. De la tonomatul cu muzică la digital

Dorința de a păstra și oarecum conserva pentru o perioadă îndelungată de timp aspectele prețioase din viață e o trăsătură inerentă a comportamentului uman.

Rl online 0 comentarii

Din fericire, muzica a fost privilegiată în acest sens și pentru că orice cântec are un final, s-au găsit metode diverse prin care să se poată da replay din nou și din nou. Tonomatele au fost deschizătoarele de drumuri.

Acestea reprezentau piesa de rezistență în localurile unde persoanele se adunau pentru a socializa și a se simți bine împreună. Ele ofereau posibilitatea de a alege pe rând câte o melodie preferată, iar paleta largă pusă la dispoziție nu avea cum să dezamăgească. Înainte de inventarea acestora, singura modalitate de a asculta muzică în funcție de preferințe era prin angajarea unei trupe live. Tonomatul a revoluționat muzica.

Așa cum s-a întâmplat și în cazul altor invenții, au existat diverse încercări de a crea variante din ce în ce mai reușite. Louis Glass și William S. Arnold au creat primul model în San Francisco, în anul 1889, dar ei nu au fost singurii care au conceput ideea unui fonograf acționat cu monede. În Marea Britanie, Charles Adams-Randall a solicitat un brevet pentru invenția sa în anul 1888, iar Albert K. Keller susținea cu un an mai devreme că lucra la primul fonograf cu monede. Cu toate acestea, aparatul lui Glass și Arnold a fost primul lansat oficial și își păstrează această onoare. Succesul său a condus la creșterea numărului de oameni care au intrat în activitatea de fabricare și amplasare a fonografelor cu fise în locurile publice din toată SUA.

Dar tonomatul nu a fost singurul aparat care funcționa cu monede și căruia i s-a acordat mare atenție în societate. „Bandiții cu un singur braț”, cunoscuți pe scară largă ca sloturi și care se găsesc astăzi mai ales în mediul online, au devenit populari înainte de anii ‘40, periodă în care jazz-ul și swing-ul erau în topul preferințelor adepților de dans. Și pentru că divertismentul era scopul lor principal, nu era neobișnuit să găsești un astfel de aparat amplasat lângă un tonomat.

Abia în 1937 aparatele cu muzică au început să fie numite „jukebox”. Originea numelui este considerată a fi derivată din cuvintele „jook” sau „juke”, care erau folosite ca termeni de argou pentru acțiunea de a dansa. Termenul a fost folosit cel mai probabil înainte de a fi asociat cu acest aparat vesel și anume în statele sudice ale SUA, unde sclavii mergeau la „juke joints” pentru distracție și dans, după ce se ocupau o zi întreagă cu muncile câmpului. Când radioul a devenit o sursă alternativă de divertisment „gratuit” în anii 1920, vânzările de discuri - și odată cu acestea, vânzările de tonomate - au avut un succes uimitor. Apoi Marea Depresiune a sosit în anii 1930, adăugând suficiente daune companiilor de discuri. La finalul acesteia, însă, s-a înregistrat o creștere dinamică a vânzărilor atât pentru discuri, cât și pentru tonomate; oamenii au supraviețuit crizei financiare și au vrut să „trăiască” din nou. Această revenire a vânzărilor a transformat rapid tonomatul într-o emblemă culturală pentru deceniile următoare. Odată cu această popularitate, producătorii au început să utilizeze modele mai elaborate care să atragă atenția clienților. Tonomatele nu mai erau doar cutii de lemn; aveau elemente realizate din diverse materiale, imitau stilul art deco și foloseau lumini strălucitoare și colorate.

Cea mai mare dovadă a schimbării rolului și a publicului jukebox-ului stă în designul său, care s-a schimbat dramatic în timpul anilor 1950, pentru a imita stilul și aspectul mașinilor strălucitoare din acea perioadă. Totodată, tonomatul nu mai era în strânsă legătură cu radioul. Ajunsese la un nivel mai ridicat, iar locul său în cultura pop era asigurat. Rock 'n' roll a ridicat de asemenea statutul său. Valul de succes avea să se spargă de țărm curând, pentru că deși rock 'n' roll-ul avea să rămână, sfârșitul anilor 1950 a fost sfârșitul perioadei de glorie a tonomatului. Publicul a fost distras de alte noutăți mult mai recente, iar tonomatul nu a putut ține pasul cu vremurile. Lucrurile nu s-au oprit totuși brusc, acesta a continuat să rămână popular pe tot parcursul anilor 1960, dar niciodată până la nivelul experimentat în ultimele două decenii. Rock 'n' roll avea deja zece ani vechime, iar alte mijloace media, precum radioul și televizorul, erau la curent cu tendințele stabilite de pasiunea noii generații pentru muzica rock, prezentând talentele muzicienilor contemporani. Jukebox-ul a rămas în viață atât de mult timp din două mari motive: valoarea sa nostalgică și natura sa interactivă într-un cadru de grup.

Pe parcursul anilor următori au apărut versiuni miniaturizate ale tonomatului, precum CD și mp3 player-ele, care au făcut muzica mai accesibilă ca niciodată. Smartphone-urile au preluat frâiele și în această privință, iar datorită sau din cauza lor, tonomatele sunt acum o simplă amintire și mai diafană decât imaginea idealizată prezentată de-a lungul timpului prin intermediul filmelor.

Citește totul despre:

#muzica #digital #tonomat

Comentarii

loading...