12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleNeversea 2018, la final – un festival cât un oraș GALERIE FOTO

Neversea 2018, la final – un festival cât un oraș GALERIE FOTO

Neversea, festivalul care s-a desfășurat timp de 4 zile pe o plajă din Constanța, a adunat peste 210.000 de participanți. Cât numărul de locuitori al unui oraș mare (municipiul Constanța are circa 280.000). În festival au putut fi văzute steagurile Marii Britanii, ale Belgiei, Olandei, ale Israelului dar și steaguri de peste ocean, din Canada. Logistica folosită a fost pe măsură. Amintim numai că puterea electrică instalată în perimetrul festivalului putea alimenta un oraș de 40.000 de locuitori. Pe scenele festivalului au urcat, în cele patru zile, aproape 200 de artiști printre care Alan Walker, Hardwell, Jonas Blue, Red Foo, Aloe Blacc, Steve Angello, Galantis, John Newman, Armin van Buuren, Tujamo, The Script, Scooter și Axwell&Ingrosso.

 Premieră în ziua a patra

 Ultima zi a strâns peste 53.000 de fani, dar și o premieră: trupa The Script, aflată ăentru prima dată în România. Membrii trupei și-au cerut scuze fanilor că nu au ajuns în România pâna acum și au oferit unul dintre cele mai impresionante concerte ale ediției din acest an a festivalului. Solistul trupei, Danny O’Donoghue a coborât de pe scenă în public. „Este pentru prima dată când venim în România și ne pare extrem de rău că nu am făcut-o până acum. Înainte să ajungem aici, am urmărit pe social media postările altor artiști din festival și nu ne vedea să credem câtă lume ne așteaptă. Am găsit un public incredibil și ne-am simțit minunat pe scenă dar și alături de fani. Promitem că vom reveni cât de curând ” a declarat solistul trupei The Script, Danny O’Donoghue.

 Muzică, tort și nostalgie

Axwell&Ingrosso, doi dintre fondatorii trupei Swedish House Mafia au fost printre artiștii preferați și așteptați de fanii festivalului. Au făcut un show impresionant iar în momentul s-a auzit melodia „More than you know”, fanii au cântat fiecare vers alături de cei doi DJ. Un show plin de energie și culoare a oferit și dj-ul american Steve Aoki care și-a răsplătit fanii la final cu 12 torturi delicioase. Artistul a rămas impresionat de răsăritul de la malul Mării Negre și de căldura cu care a fost primit la festivalul Neversea.

Nostalgicii au retrăit în ultima zi a festivalului NEVERSEA atmosfera muzicii anilor ’90 alături de trupa Scooter, care a oferit un concert de neuitat fanilor săi. Și trupa Vama a fost primită cu ropote de aplauze și miile de fani din fața scenei au cântat vers cu vers melodii atât de cunoscute cum ar fi „Perfect fără tine”, „Vara Asta”, „Nu am chef azi” și multe alte hituri.

 Un moment mai delicat a avut loc în timpul concerului lui Grasu XXL. Când cânta melodia „Curaj”, a rostit câteva injurii la adresa Guvernului. În acel moment, curentul de pe scenă a picat.Fără sunet și lumină, artistul a plecat, iar spectatorii au scandat lozinci anti PSD. A fost o defecțiune tehnică, spune organizatorii, reparată în scurt timp.

41 de amenzi

Peste 500 de lucrători ai MAI și cei ai structurilor din Sistemul Național de Ordine și Siguranță Publică, precum și Poliţia Locală Constanța au asigurat măsurile de ordine și siguranță publică pentru toţi participanţii. În această perioadă, lucrătorii MAI au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3150 lei. De asemenea au mai fost aplicate două sancțiuni pentru încălcarea normelor de aprobare a procedurii de autorizare a zborurilor în spațiul aerian național, cu aparate de tip dronă. Sancţiunile acordate au fost date în principal pentru consumul de alcool, nerespectarea măsurilor instituite de forțele de ordine, injurii, provocare şi participare la scandal. S-a intervenit medical în 838 de cazuri, iar 15 persoane au fost transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

 

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă