13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleVIDEO Neversea 2018 - Un festival de 20 de milioane de euro

VIDEO Neversea 2018 – Un festival de 20 de milioane de euro

Neversea va avea loc și anul acesta, pe o plajă din Constanța, au anunțat primarul municipiului, Decebal Făgădău, și organizatorii, o firmă din Cluj ai cărei acționari de ocupă și de Untold.

Va avea loc tot pe plajă, în ciuda faptului că societatea comercială care a organizat evenimentul a fost dată în judecată de către Apele Române, pentru că ar fi ocupat ilegal un sector de plajă, modernizat cu fonduri europene, și a executat lucrări care au legătură fără aviz și/sau autorizație de gospodărire a apelor. Anul acesta nu vor fi astfel de probleme, promit organizatorii, care spun că au deja toate avizele necesare atât de la Apele Române, cât și de la Ministerul Mediului. Nu s-au hotărât încă pe ce plajă va avea loc festivalul, sunt trei luate în discuție, dar este cert că va fi pe plajă. Se știe însă data: 5 – 8 iulie, adică 4 zile, cu una mai mult decât anul trecut. Organizatorii festivalului spun că vor analiza toate aspectele care țin de accesul participanților, fluidizarea traficului și confortul comunității, urmând ca într-o lună să se stabilească locul cel mai potrivit.

Primarul Constanței a spus că un post de radio a făcut un sondaj după evenimentul de anul trecut și că oamenii sunt, în foarte mare măsură, mulțumiți de el. Nu a precizat însă eșantionul și marja de eroare a sondajului și nici modalitatea de intervievare.

În anul 2017, în cele trei zile de festival peste 153.000 de mii de participanți din țară dar și din străinătate au venit pe plaja Modern din Constanța pentru a asista la concerte. Peste 100 de artiști internaționali au urcat pe cele 7 scene printre care, pentru prima dată în România: Jason Derulo, Rita Ora și Dua Lipa. Cei mai mulți participanți au venit din orașele București și Constanța, urmate de Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara. Din afara țării, cei mai mulți festivalieri au ajuns pe plaja Neversea din Marea Britanie, Germania și Statele Unite ale Americii.

„Impactul financiar asupra orașului, după cele trei zile de festival a însemnat o infuzie de capital de peste 20 milioane de euro”, spun organizatorii. În medie, cei care au ajuns în Constanța au cheltuit 300 de euro pe cazare, mâncare și alte cumpărături. Bugetul de anul trecut pentru organizarea Neversea a fost de 6 milioane de euro, anul acesta fiind cu 25% mai mare.
Organizatorii nu au anunțat niciun nume de artist care va cânta în acest an, dar au precizat că vor fi mulți, circa 200, dintre care unii în premieră în România.

Cele mai citite

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă