16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleNightwish va cânta vineri la Bucureşti

Nightwish va cânta vineri la Bucureşti

Evenimentul face parte din turneul mondial “Decades”, prin care trupa sărbătoreşte 20 de ani de activitate.

În deschiderea finlandezilor, vor urca pe scenă trupele Fallen Arise din Grecia şi A Tear Beyond din Italia.

Potrivit organizatorilor, concertul va avea loc în fosta parcare A de la Romexpo, iar accesul se va face doar prin parcarea B începând cu ora 18,00, spectacolele urmând să înceapă de la ora 18,40.

Nightwish este una dintre cele mai apreciate trupe pentru prestaţiile sale live.

În cadrul turneului mondial ”Once World Tour 2005”, început în iunie 2004, Nightwish a susţinut două concerte în România. Primul a avut loc la 19 noiembrie 2004, iar cel de-al doilea, la 30 septembrie 2005.

În 2009, finlandezii au mai cântat la ARTmania Festival ’09, desfăşurat în Piaţa Mare din Sibiu, iar pe 10 decembrie 2015, la Bucureşti.

Cele mai citite

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă