10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleNumărul turiştilor care petrec Crăciunul pe rit vechi în Poiană, mai mic

Numărul turiştilor care petrec Crăciunul pe rit vechi în Poiană, mai mic

”Numărul turiştilor din Republica Moldova, Rusia, Ucraina, care vin în Poiană să petreacă sărbătoarea Crăciunului pe rit vechi, este mai mic faţă de anii trecuţi. Majoritatea celor care vin iubesc sporturile de iarnă şi îi vedem toată ziua pe pârtie. Cam 35% din capacitatea de cazare a staţiunii, care însumează 4.000 de locuri, a fost rezervată de aceşti turişti. Pentru petrecerea Revelionului pe rit vechi numărul este şi mai mic, cu toate că, începând din 4 ianuarie 2019, preţurile la cazare au scăzut cu până la 15%. Doar la cazare sunt reduceri, pentru masă preţurile sunt la fel. O uşoară creştere a preţurilor la cazare va mai fi în perioada vacanţei elevilor de la începutul lunii februarie, după care iar vor scădea”, a spus sursa citată.

Cojocea a adăugat că staţiunea este foarte aglomerată în aceste zile de turişti din România, care şi-au prelungit şederea pentru că vacanţa elevilor se încheie în 14 ianuarie şi majoritatea au venit însoţiţi de copii.

Şi la Predeal situaţia este asemănătoare. Turiştii care sărbătoresc pe rit vechi nu au rezervat foarte multe locuri în staţiune.

”Vedem că sunt mulţi turişti din Republica Moldova sau din Rusia pe pârtiile de schi, dar mulţi dintre ei nu au rezervat locuri în hotelurile din staţiune şi cel mai probabil stau la pensiuni din jurul oraşului Predeal. Oricum, se observă că numărul acestor turişti este în scădere faţă de alţi ani. În schimb, numărul turiştilor români este destul de mare şi probabil în weekend staţiunea va fi din nou foarte aglomerată”, a precizat, pentru AGERRES, directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Predeal, Cătălin Câmpeanu.

Potrivit reprezentanţilor filialei ANTREC Braşov, sunt turişti din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia cazaţi în pensiuni din zona Bran-Moieciu-Fundata sau la Cheile Grădiştei, numărul fiind redus faţă de alţi ani.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă