11.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăLifestyleOferă-i iubitului un masaj erotic incendiar! Pune-l pe jar cu aceste 13...

Oferă-i iubitului un masaj erotic incendiar! Pune-l pe jar cu aceste 13 secrete!

Bărbaților le place ca atunci când ușile dormitorului se închid, să poată pune în aplicare orice fantezie, oricât de îndrăzneață, alături de partenera lor. Astfel, femeilor le revine, de multe ori, misiunea de a găsi cele mai interesante și incitante modalități de a condimenta relația de cuplu. Masajul erotic este ideal pentru a menține pasiunea în dormitorul vostru, indiferent că este vorba despre tantra masaj sau despre orice alt tip de tehnică de detensionare sexuală. Pune-ți iubitul pe jar oferindu-i un masaj erotic incendiar!

Atmosfera

  • Preludiul este important, chiar și în cazul în care vorbim despre un masaj erotic. Încinge atmosfera trimitându-i iubitului tău câteva mesaje senzuale, care să-l facă să-și dorească să ajungă mai repede acasă.
  • Prepară-i cina folosind ingrediente cu efect afrodisiac. Ciocolata, vinul, ghimbirul, mierea, ardeiul iute, zmeura sau căpșunile nu ar trebui, deci, să lipsească de pe masa voastră!
  • Pregătește-te pentru una dintre cele mai incitante experiențe achiziționând un ulei de masaj special pentru a induce o stare de relaxare. În plus, acesta va facilita atingerile din timpul masajului, maximizând senzația de plăcere.
  • Apetitul sexual poate fi stimulat prin toate simțurile, inclusiv prin intermediul auzului. Din acest motiv, nu ar trebui să uiți de fundalul muzical.
  • Alege melodii care induc ideea de pasiune și senzualitate.
  • Atmosfera este foarte important pentru reușita unui masaj erotic. Trage draperiile astfel încât ferestrele să fie acoperite, folosește lumânări parfumate și optează pentru o lumină ambientală.

 

Tehnica

  • Dincolo de orice altceva, tehnica masajului este foarte importantă. Nu trebuie să fii o expertă în ale masajului erotic ca să știi că acesta se bazează pe atingeri senzuale, care se intensifică în zonele erogene ale corpului.
  • Masează fiecare parte a corpului, începând cu masajul capului. Masarea acestei zone ar trebui să dureze aproximativ 5-6 minute, un timp suficient pentru ca iubitul tău să se relaxeze.
  • Printre cele mai erogene zone ale corpului unui bărbat se numără: pieptul, gâtul, picioarele și zona lobului urechii. Dacă vrei un preludiu care să preceadă o partidă de amor de neuitat, focusează-te pe aceste locuri.
  • Lasă la final organele intime. În cazul în care te vei concentra prea tare asupra lor, există riscul ca masajul să se finalizeze mai repede decât te-ai fi așteptat!
  • În timp ce-ți masezi iubitul, privește-l cu senzualitate. Acest lucru va intensifica tensiunea sexuală dintre voi.
  • Folosește-te nu doar de mâini, ci apelează la buze sau la alte obiecte pentru a-i stimula plăcerea partenerului tău. Penele, panglicile de catifea sau de mătase, precum și jucăriile erotice te-ar putea ajuta să îl satisfaci așa cum nu a mai fost niciodată!
  • Fiecare dintre noi resimte senzațiile diferit, motiv pentru care nu ar fi rău dacă i-ai urmări atent gesturile și mimica în timp ce îl răsfeți cu un masaj erotic. Astfel, vei descoperi ce îi place și ce nu.
  • Șoptește-i la ureche cuvinte care să-l facă să-și dorească să atingă mai repede..finalul masajului!
Cele mai citite

Zelenski mulțumește SUA pentru ajutorul de 89 de miliarde de euro

Președintele ucrainean Volodymyr Zelenski și alți lideri europeni au mulțumit SUA pentru adoptarea unui proiect de lege de ajutor vital de 89 de miliarde...

Aeroport evacuat! Alertă cu bombă la Chișinău, a doua în două zile

Un zbor de la Londra către Chișinău a fost nevoit să schimbe ruta de urgență, îndreptându-se către aeroportul din Iași, după ce aeroportul din...

Marton Fucsovics a câștigat marele trofeu la Țiriac Open

Tenismanul maghiar Marton Fucsovics a câştigat turneul ATP 250 Ţiriac Open, disputat în această săptămână la baza sportivă Năstase/Marica din Capitală, după ce l-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă