10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăLifestyle"Oh, Ramona", filmul cu cea mai mare audienţă pe 2019

“Oh, Ramona”, filmul cu cea mai mare audienţă pe 2019

Cu 77.327 de spectatori care au intrat în cinematografe să vadă filmul în cea de-a două săptămână, comedia românească a ajuns la un total de 189.208 spectatori, arată un comunicat remis de Mediafax.

Despre succesul noului său film, regizorul Cristina Jacob spune: “Vă mulţumesc că existaţi! Vă mulţumesc că aţi venit şi veniţi în număr atât de mare la film. Noi existăm datorită vouă. Acest film şi cinematografia românească există datorită vouă, publicul nostru! Ţin să vă felicit că-i susţineţi şi pe ai voştri, cei care fac filme. Acest succes este al nostru, al tuturor. Împreună am reuşit, după 30 de ani, să fim peste toate celelalte filme americane. Împreună putem şi noi! Nu numai în film, în toate celelalte!”.

De cealaltă parte, Andrei Ciobanu, în calitate de scenarist şi autor al bestsellerului după care s-a făcut ecranizarea, adaugă: “Vă mulţumesc din suflet că veniţi la film şi că vă place ceea ce vedeţi. Ne bucurăm, din toată inima, că sunteţi alături de noi în această călătorie”.

Iar interpretul rolului principal, Bogdan Iancu le mulţumeşte cinefililor printr-un mesaj video – https://we.tl/t-0B8R8PtngY

Comedia “Oh, Ramona” este o producţie Zazu Film, distribuită de Jacob Bros, care rulează în prezent în 92 săli de cinema din 50 oraşe din România.

Biletele pot fi achiziţionate de aici: https://www.ohramona.com/get-tickets.

Mai multe detalii se găsesc pe Facebook – https://www.facebook.com/OhRamonaMovie/ -, Instagram – https://www.instagram.com/ohramona_movie/ – şi YouTube – https://www.youtube.com/channel/UC1Dy-5ot2dq5i6MTwbAfwWA.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă