10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestylePărinții din Iași pun nume copiilor după vedetele din sport

Părinții din Iași pun nume copiilor după vedetele din sport

Reprezentanţii Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi au realizat un raport al celor mai populare prenume date copiilor născuţi în maternităţile ieşene în anul 2017, iar printre acestea se regăsesc prenume ca Serena (de la tenismena Serena Williams – n.r.) sau Neymar (fotbalistul echipei PSG, brazilianul Neymar -n.r.).

„În urma acestei analize am remarcat faptul că, în 75% dintre cazuri , părinţii au decis să atribuie câte două prenume la naştere, în topul preferinţelor fiind prenumele tradiţionale (în strânsă legătură cu sărbătoarea religioasă apropiată zilei de naştere). Astfel, dacă în luna mai au fost preferate prenumele Elena şi Constantin, în luna august a fost rândul prenumelor Maria şi Marian. De precizat ar mai fi că, în unele cazuri, au fost şi părinţi care au ales prenume inspirate din telenovele, din lumea fotbalului sau din cea mondenă: Neymar, Ezra, Serena, Adonis sau Cataleya”, a declarat directorul executiv al DLEP Iaşi, Marius Bodoga.

Conform acestuia, din topul celor mai frecvente prenume sunt Ana-Maria, David-Andrei, Rareş-Andrei, Sofia-Maria, David-Constantin, Sofia-Elena, Eva-Maria, Anastasia-Maria.

În ceea ce priveşte topul prenumelor tradiţionale, Maria conduce, în 1.058 de cazuri. Urmează Andrei (642 de cazuri), Elena (431 de cazuri), Ioana (394 de cazuri), Ştefan (379 de cazuri), Matei (293 de cazuri), Alexandru (292 de cazuri), Gabriel (267 de cazuri), Andreea (237 de cazuri) şi Constantin (215 de cazuri).

În topul prenumelor de inspiraţie străină se regăsesc Neymar, Serena, Nicolas, Sara, Eric (Erik), Rebeca, Ianis, Alessia, Dominic, Maya, Mario, Erica (Erika), Patrick, Raisa, Lucas, Anais, Mateo, Ariana, Efrem, Nicole, Fabian şi Miriam.

În maternităţile ieşene s-au născut anul trecut 8.110 copii, dintre care 4.070 au fost fetiţe, în 42 de cazuri unul dintre părinţi fiind cetăţean străin.

Luna cu cele mai multe naşteri în Iaşi a fost iulie (785 de cazuri), la polul opus situându-se luna aprilie (551 de cazuri).

Cele mai citite

PSD va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei

PSD va valida candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei în forurile statutare, conform declarațiilor liderului partidului, premierul Marcel Ciolacu, făcute marți. Ciolacu și Firea...
00:01:00

China emite cea mai severă avertizare pentru ploi torențiale după inundații devastatoare

Peste 100.000 de persoane au fost evacuate în sudul Chinei din cauza ploilor abundente și a inundațiilor mortale, guvernul emițând marți cea mai înaltă...

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...
Ultima oră
Pe aceeași temă