10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestylePisicile domestice sunt capabile să îşi recunoască numele

Pisicile domestice sunt capabile să îşi recunoască numele

Se cunosc multe informaţii despre capacitatea câinilor de a comunica cu oamenii, însă o echipă de cercetători din Japonia a dorit să investigheze modul în care pisicile domestice pot face diferenţa între diferite cuvinte utilizate în limbajul uman.

Experimentul a constat în evaluarea modului în care pisicile reacţionează când îşi aud numele, rostit de stăpânii lor într-un şir de substantive alese la întâmplare.

Ulterior, în cadrul altui test, aceleaşi cuvinte au fost rostite de o persoană străină.

Cercetătorii au descoperit că felinele de companie au manifestat reacţii care indică recunoaşterea – ciulirea urechilor sau mişcarea capului – deşi rareori au arătat mai mult entuziasm, precum mişcarea cozilor sau emiterea unor sunete.

Specialiştii au estimat că este ”rezonabil” să se considere că pisicile reacţionează la propriile lor nume deoarece le-ar putea asocia cu recompensele, precum mâncarea ori joaca, sau cu ”pedeapsa”, cum ar fi o baie sau un drum la veterinar.

Atsuko Saito de la Universitatea Sophia din Tokyo a declarat să studiul, publicat în jurnalul Scientific Reports, ar putea fi util pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii pisicilor. ”Spre exemplu, le-am putea învăţa pe pisici că obiectele sau locurile periculoase sunt menţionate prin enunţuri specifice”, a notat el.

”Această lucrare vine cu noi informaţii despre capacitatea pisicilor de a comunica cu oamenii; clarificarea în continuare a abilităţilor de comunicare ale acestora ar putea îmbunătăţi starea de bine, atât a oamenilor, cât şi a pisicilor”, a completat specialista.

Conform unui studiu realizat în Marea Britanie şi publicat la sfârşitul anului 2018 în jurnalul Learning & Behavior, câinii nu au o inteligenţă deosebită atunci când sunt comparaţi cu alte animale domestice sau sălbatice. Potrivit unora dintre rezultatele cercetării, în comparaţie cu câinii, pisicile se descurcă cel puţin la fel de bine la identificarea oamenilor după voce.

Cele mai citite

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, o dată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă