Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Prinţesa Charlotte va merge la aceeaşi şcoala ca şi fratele ei mai mare, George

Prinţesa Charlotte va merge la aceeaşi şcoala ca şi fratele ei mai mare, George

Prinţesa Charlotte, a patra în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, va urma din septembrie cursurile aceleiaşi şcoli private din sudul Londrei ca şi fratele ei mai mare, George, a anunţat vineri Palatul Kensington, relatează Reuters.

Rl online 0 comentarii

Charlotte, în vârstă de 4 ani, cel de-al doilea copil al ducelui şi ducesei de Cambridge, William şi Kate, şi strănepoata Reginei Elisabeta a II-a, va merge la şcoala Thomas's Battersea, unde George, 5 ani, este elev din 2017.

"Suntem încântaţi că ducele şi ducesa de Cambridge au decis ca prinţesa Charlotte să se alăture fratelui ei mai mare, prinţul George, la Thomas's Battersea", a declarat directorul şcolii, Simon O'Malley, într-un comunicat.

"Aşteptam cu nerăbdare să o primim pe ea şi pe toţi noii noştri elevi la şcoală în septembrie", a mai spus el.

Poliţia a anunţat în 2017 că va revizui măsurile de securitate la şcoala din sudul Londrei, după ce o femeie de 40 de ani a fost arestată sub suspiciunea de tentativă de efracţie, la doar o săptămână după ce prinţul George a început studiile la această instituţie.

La şcoala Thomas Battersea învaţă 560 de băieţi şi fete cu vârste între 4 şi 13 ani. Taxa anuală pentru copiii de 4 ani este în jur de 19.000 de lire sterline.

Comentarii

loading...