11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleRaportul autopsiei lui Keith Flint, dezvăluie felul în care s-a sinucis artistul

Raportul autopsiei lui Keith Flint, dezvăluie felul în care s-a sinucis artistul

Keith Flint a fost descoperit decedat în dimineaţa zilei de 4 martie, de echipa de medici şi de poliţiştii chemaţi la locuinţa sa din Dunmow, Essex. Muzicianul avea 49 de ani. Poliţia a informat la momentul respectiv, într-un comunicat, că decesul nu este considerat suspect, dar că va fi efectuată o autopsie. De altfel, rezultatele testelor toxicologice nu sunt încă gata.

Tot pe 4 martie, Liam Howlett, fondator al trupei britanice The Prodigy, a anunţat că Flint s-a sinucis. “Fratele nostru Keith s-a sinucis la sfârşitul săptămânii trecute. Sunt al naibii de şocat, furios, tulburat şi cu inima frântă”, a scris acesta pe platforma de socializare online Instagram.

Flint se număra printre figurile legendare ale scenei muzicale britanice, având o prezenţă pe scenă plină de energie, dar şi un aspect fizic ieşit din comun, mai ales cu coafura şi tatuajele sale.

Născut în Redbridge, estul Londrei, acesta s-a mutat în Braintree, Essex, pe când era copil şi l-a cunoscut pe cofondatorul trupei The Prodigy Liam Howlett la un club de noapte din acest oraş.

Iniţial, Flint a fost dansatorul trupei şi a debutat ca solist cu piesa “Firestarter”, cu care a devenit celebru la nivel mondial.

Trupa britanică The Prodigy şi-a lansat al şaptelea de studio, după o pauză de trei ani, în noiembrie anul trecut, cu titlul “No Tourists”. Materialul discografic era o continuare a albumului “The Day is My Enemy”, lansat în 2015.

În 2015, după lansarea celui de-al şaselea album de studio, “The Day is My Enemy”, în ciuda succesului pe care încă îl înregistrau, după peste 25 de ani de carieră, cei trei britanici luau în calcul pentru prima dată varianta retragerii.

Membrii formaţiei The Prodigy au declarat la momentul respectiv că nu mai vor să lanseze albume de studio, procesul în sine durând prea mult timp, şi că ar prefera să le înlocuiască cu EP-uri.

The Prodigy a fost înfiinţată în 1990, iar primul album, “Experience”, a fost lansat în 1992, fiind urmat de “Music for the Jilted Generation” (1994), “The Fat of the Land” (1997), “Always Outnumbered, Never Outgunned” (2004), “Invaders Must Die” (2009) şi “The Day Is My Enemy” (2015).

Printre piesele care au adus faimă grupului se numără “Voodoo People”, “No good”, “Firestarter”, “Breathe” şi “Smack My Bitch Up”.

Nominalizată la două premii Grammy şi cu vânzări de peste 30 de milioane de albume la nivel mondial, trupa The Prodigy a primit numeroase distincţii, precum două Brit Awards, trei MTV Video Music Awards şi cinci MTV Europe Music Awards.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă