6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleRevelion sold out din luna noiembrie pentru Grupul City Grill

Revelion sold out din luna noiembrie pentru Grupul City Grill

La Caru’ cu Bere, restaurantul preferat al bucureștenilor, au fost disponibile 500 locuri, care s-au epuizat încă din a doua jumătate a lunii octombrie.

Ciolan de porc cu varză la Caru’ cu Bere

Trattoria Buongiono (Lido si Victoriei), Hanu’ Berarilor (Casa Soare) și Pescăruș au urmat în preferințele celor care doresc să petreacă Anul Nou în București. În aceste restaurante campaniile de sezon s-au încheiat în luna noiembrie, odată cu epuizarea ultimelor locuri disponibile pentru petrecere.

“Anul acesta am închis în timp record rezervările pentru Revelion. Cea mai mare parte a promovării pachetelor a fost făcută în mediul online. Am avut un procent semnificativ de clienți care au revenit, având experiența anilor trecuți, dar a contribuit la acest success și faptul că rezervările s-au putut achita inclusiv cu punctele de fidelizare Out4Food. Pentru noi, ca business, aproximativ 10% din totalul vânzărilor din luna decembrie vin din pachetele de Revelion” a declarat Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

Daniel Mischie

Fiecare locație are pentru noaptea dintre ani o tematică specifică. Dacă la Caru’ cu bere Balul Vienez a devenit tradiție, la Trattoria Buongiorno – „Capo danno frizzante” este o petrecere despre prietenie, despre a fi împreună și a împărtăși experiențe -, la Hanu’ Berarilor – “Gastrorevelionul” este despre preparate din bucătăria românească, veche, dar și reinterpretate într-o manieră contemporană. La Pescăruș, unul dintre restaurantele cu tradiție ale grupului, tematica aleasă a fost “Croazieră în jurul lumii”, propunând diversitate din perspectivă gastronomică, decor, muzică și atmosferă.

Hanu’ lui Manuc, ciolan de miel caramelizat

Grupul City Grill păstrează pentru noaptea dintre ani și restaurante deschise la liber, restaurante unde nu a fost pregătită o petrecere formală, dar unde clienții pot veni să ia masa într-un cadru festiv, dar relaxat.

Pescăruş, biban

Exista un segment de clienți, de altfel în creștere, care nu doresc să meargă la o petrecere clasică de Revelion, dar nici nu vor să stea acasă. Nu își doresc ceva complicat, formal, dar își doresc ceva festiv. Așa că și anul acesta am decis să păstrăm Trattoria Buongiorno Covaci, City Grill Covaci și Restaurant Hanu’ lui Manuc deschise pentru aceștia, a mai precizat Daniel Mischie, CEO City Grill Group.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă