12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăLifestyleRobert Pattinson şi-a dezamăgit fanii care l-au aşteptat la San Sebastian

Robert Pattinson şi-a dezamăgit fanii care l-au aşteptat la San Sebastian

Potrivit EFE, celebrul ”vampir” din saga ”Twilight” a decis să nu se oprească la intrarea Hotelului María Cristina, unde în mod obişnuit participanţii la festival îşi salută fanii, aşa cum a procedat în urmă cu câteva zile actorul american Ryan Gosling, care i-a onorat pe cei prezenţi cu selfie-uri şi autografe.

Pattinson, care şi-a acoperit capul cu o şapcă şi ochii cu o pereche de ochelari de soare, a coborât din limuzina Audi care l-a adus de la aeroport şi a urcat în mare viteză scările hotelului.

La îndemnul organizatorilor Festivalului, actorul s-a întors uşor spre stradă şi a ridicat mâna într-un salut discret care i-a dezamăgit însă pe fani. Gestul i-a surprins pe admiratori care, după un moment iniţial de tăcere, au început să-i scandeze numele pentru a-l face să iasă din hotel. Vedeta nu a dat însă curs solicitării acestora.

Pattinson se află la San Sebastian pentru a prezenta, în cadrul secţiunii oficiale Zinemaldia, lungmetrajul ”High Life”, un film de science-fiction în regia lui Claire Denis, din distribuţia căruia mai fac parte Juliette Binoche şi Mia Goth.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă