11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăLifestyleRobert Redford îşi anunţă retragerea din actorie

Robert Redford îşi anunţă retragerea din actorie

“Niciodată să nu spui «niciodată», dar am cam ajuns la concluzia că asta este tot pentru mine în ceea ce priveşte actoria şi că voi merge spre pensionare după asta, pentru asta fac de când aveam 21 de ani”, a declarat starul pentru The New York Post.

“M-am gândit, «Ei bine, până aici!». Şi de ce să nu ieşi din scenă cu ceva vesel şi optimist?!”, a mai declarat cineastului, potrivit Entertainment Weekly.

Filmul “The Old Man & the Gun” este programat să fie lansat pe marile ecrane pe 28 septembrie.

Robert Redford – cunoscut pentru rolurile sale din filme precum “Butch Cassidy şi Sundance Kid /Butch Cassidy and Sundance Kid”, “Cacealmaua/ The Sting” şi “Toţi oamenii preşedintelui/ All the President’s Men”, pentru o serie de lungmetraje pe care le-a regizat (“Oameni obişnuiţi/ Ordinary People”, “Cândva, pe aici, trecea un râu/ A River Runs Through It”, “Spune-mi cu cine te însoţeşti/ The Company You Keep”), celebru pe Broadway (“Desculţ în parc/ Barefoot in the Park”) şi pentru sprijinul ferm acordat cinematografiei independente ca fondator al Institutului Sundance şi al festivalul omonim – a mai vorbit în trecut despre planurile sale de retragere. În 2016, acesta povestea că actoria l-a obosit: “Sunt o persoană neliniştită, aşa că este greu pentru mine să aştept să fac dublă după dublă”.

De-a lungul timpului, începând cu banii primiţi pentru rolul Sundance Kid, Redford a cumpărat o întreagă staţiune de schi pe latura estică a Muntelui Timpanogos, în Utah. Iniţial şi-a numit domeniul Timp Haven, dar ulterior l-a redenumit Sundance. Redford a fondat apoi Institutul Sundance, festivalul, cinematografele, catalogul şi canalul de televiziune omonime, toate dedicate producţiei de film independent şi amplasate în fostul orăşel minier Park City din Utah (la mai puţin de 50 de kilometri de staţiunea cumpărată de actor).

Începând cu anii 1980, Robert Redford a trecut de multe ori în spatele camerei de filmat, fiind şi un regizor foarte apreciat. În 1981, lungmetrajul “Oameni obişnuiţi/ Ordinary People” i-a adus două premii Oscar, inclusiv pentru regie.

În 2002, Robert Redford a primit un premiu Oscar onorific.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă