Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România, tabloul final al  Campionatului Mondial de Paella

România, tabloul final al Campionatului Mondial de Paella

România, calificată pentru prima dată pe tabloul final al Campionatului Mondial de Paella, care va avea loc pe 20 septembrie, de Ziua Internațională a Paella. Țara noastră este reprezentată la competiție de echipa restaurantului cu specific spaniol La Finca by Alioli.

Eugen Cișmașu 0 comentarii

Chef Anne Marie se va lupta în sferturile de finală ale competiției cu italianul Mateus Coelho. Japonia, Franța, SUA, Australia, China și Spania sunt celelalte finaliste ale ediției din acest an. Jurații, specializați în paella, nu vor putea degusta preparatele, dar vor da note pe baza rețetelor, a ingredientelor folosite și a stilului de gătit. Concursul se desfășoară exact ca un Mondial de fotbal. Dacă va trece de Italia, România „va juca” în semifinale împotriva câștigătoarei dintre Franța și SUA. Pe cealaltă parte a tabloului sunt programate „meciurile” Spania – Japonia și Australia – China. Marea câștigătoare se va anunța duminică și va lua acasă trofeul care este expus deja în Piața Centrală din Valencia. 

„Noi suntem foarte optimiști. Simt că vom face o treabă excelentă la acest concurs. Avem o mare experiență în preparatele cu specific spaniol și chiar spaniolii ne-au spus că suntem printre favoriți la câștigarea competiției”, a explicat Sorin Barbu, antreprenorul român care a fondat lanțul de restaurante Alioli și La Pescaderia, singura pescărie din România aprovizionată cu pește și fructe de mare aduse direct din portul Villajoyosa de lângă Alicante, Spania.

Chef Anne Marie are o experiență de 20 de ani în preparate specifice bucătăriei spaniole. Pentru a se califica pe tabloul principal al Campionatului Mondial echipa ei a trecut de un baraj extrem de dificil la care au participat restaurante cu specific spaniol de pe toate continentele.

„Am demonstrat că merităm să mergem la Campionatul Mondial de Paella. Avem o echipă de cinci stele și credem că putem fi primii. Spania este țara mea adoptivă, pentru că acolo m-am format ca om și ca profesionist. Am stat 17 ani acolo, apoi m-am întors în România și am pus în practică tot ce am învățat. Sunt Chef Bucătar la restaurantul La Finca by Alioli de șase ani și mă simt onorată să reprezint România la Campionatul Mondial de Paella”, a spus Chef Anne Marie.

Și pasionații artei culinare pot ajuta echipa României să câștige trofeul, dacă vor intra duminică pe pagina de Facebook a concursului și vor vota.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...