Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

SANDU FLOREA – 500!

SANDU FLOREA – 500!

La începutul anilor ’90, Sandu Florea, protagonistul acestei povești, era un om realizat. În anii ’70-’80 publicase benzi desenate în mai toate revistele pentru copii ale vremii şi era singurul autor BD român cu 9 albume publicate în perioada socialistă.

Dodo Niță 0 comentarii

În 1990, împreună cu Nicolae Frânculescu, înfiinţează Editura Ulise, unde ilustrează mai multe cărţi semnate de celebrul scriitor şi, mai ales, editează  revistele de benzi desenate Carusel şi Proteus.

Dar în toamna anului 1991 Sandu Florea primeşte viza pentru Statele Unite. Avea deja o situaţie materială foarte bună, avea şi o anumită vârstă (45 de ani); cu toate acestea nu ezită să plece, pentru a-şi satisface pe deplin pasiunea pentru benzi desenate, dar şi pentru a asigura un viitor mai bun copiilor săi. Se stabileşte la New York, sediul celor mai mari edituri BD din America. În aprilie 1992, debutează direct la cea mai importantă dintre acestea, Marvel, publicând desene şi BD în revistele Conan Saga şi The Savage Sword of Conan the Barbarian.

 

Anul următor va mai publica două comics-uri din seria „Dr. Strange“ înainte de a se concentra asupra uneia dintre cele mai importante creaţii din opera sa americană, „The Executioner“. Pe baza scenariilor adaptate după romanele lui Don Pendleton din ciclul „Mark Bolan: The Executioner“, Sandu Florea desenează (creion şi tuş) peste 200 de planşe. Ele vor fi publicate sub forma a 3 comics-uri  în 1993, la Editura Innovation, şi a unui graphic-novel de 128 de planşe, ce va apărea în 1996 la Editura Vivid Comics.

În următorii ani, Sandu Florea va continua să deseneze pentru Editura Marvel. Astfel, în 1994 îi apar două comics-uri din seria „Thunder Strike“ şi câte unul din seriile „The Mighty Thor“ şi „Blackwolf“. În 1995 publică trei comics-uri din seria „The Mighty Thor“ şi „Conan“, la care culorile sau/şi coperta au fost semnate de un alt român, Ovidiu Hondru. De asemenea, dacă până acum Sandu Florea realiza atât creionajul, cât şi trasul în tuş la aceleaşi comics-uri, de-acum înainte el se va specializa doar în trasul în tuş al desenelor creionate de alţi desenatori.

 

În 1996 desenează câte un comic book din seriile „Captain America“ şi „Cosmic Powers“,  iar în anul 1997, cinci comics din seria „Avengers Unplugged“ şi două din ­„Journey into Mystery“.

1998 va fi un an de cotitură. Sandu Florea demarează un lung şir de adaptări BD după filme sau seriale TV: trei din seria „Blade“ şi două din „Buffy, the Vampire Slayer“.

1999 este cel mai bun an de până acum din cariera americană a compatriotului nostru. El a publicat în acel an 21 de comics (aproape 450 de planşe), ajungând chiar la  trei comic books pe lună în iulie şi noiembrie. Astfel, la Dark Horse a publicat trei comics în continuarea seriei „Buffy“ şi alte trei din seria paralelă „Angel“. Trebuie menţionat că, la fel ca serialul TV „Buffy“, seriile BD „Buffy“ s-au bucurat de mult succes atât în rândul cititorilor americani (tirajul mediu: 80.000 de exemplare), cât şi din străinătate. Între timp, Sandu Florea a început să colaboreze cu editura Chaos Comics,  pentru care a realizat 10 comics din seria „Undertaker“ şi două din cele patru ale seriei „Stone Cold Steve Austin“. Cele două serii pun în scenă personaje inspirate de cele reale din World Wrestling Federation (Federaţia mondială de lupte „libere“). De asemenea, pentru aceeaşi editură, el a desenat trei comics din seria „Insane Clown Posse“ (o trupă rock la modă în State).

 

În 2000, Sandu Florea a terminat de  desenat ultimul  comic book din seria „Undertaker“ (cea mai longevivă serie din cele desenate de el, cu mare succes de public – tiraj mediu: 97.000 exemplare) şi alte două din „Steve Austin“ şi a continuat seria „Insane Clown Posse“. De asemenea, a reluat colaborarea cu Editura Marvel, pentru care trage în tuş episodul „Correction“ din seria „Generation X“ – cea mai în vogă printre tinerii americani, cu peste 100.000 de exemplare vândute din fiecare număr (depăşindu-i chiar şi pe „clasicii“ Superman, Batman sau Spiderman).

Tot pentru Marvel a realizat episodul „Flame & The Fiend“ din seria „Conan the Barbarian“ (prima sa dragoste), iar pentru Chaos! trage în tuş ultimul dintre cele trei numere ale miniseriei „Lady Demon“. 

Anul următor, Sandu Florea încheie seria „Insane Clown Posse“, iar pentru Marvel „ink-­uieşte“ trei comics-uri din universul „X-Men“: „New X-Men“, „The uncanny X-Men“ şi „X-treme X-Men Annual 2001: Queen of Shadows“.

În 2002 continuă în ritmul său implacabil, publicând „The Undead!“ pentru Chaos!, mai multe episoade din „New X-Men“ pentru Marvel şi „Birds of Pray“ pentru DC.

2004 este anul de vârf al carierei sale, în care îi apar lunar câte trei comics din seriile: „Namor“, „Spiderman Unlimited“, „Elektra“, „X-treme X-Men“, „Hawkeye“,  „Identity Disc“, „X-Men The End: Dreamers & Demons“. În fine, în 2005 desenează adaptarea BD a filmului „Fantastic Four“ şi înregistrează un nou record: comics-ul „Armed Forces Special“, sc. Brian Michael Bendis,  desene de Dan Jurgens şi Sandu Florea,  comandat de Pentagon pentru a fi difuzat soldaţilor americani, este tipărit într-un milion de exemplare!

În 2008, Sandu lucrează la trei serii concomitent: pentru DC trage în tuş „Nightwing“ şi „Batman R.I.P.“ (o serie de 8 comics, din care primul număr s-a vândut în peste 100.000 exemplare), iar pentru Marvel – „The Iliad“ (după Homer). Între anii 2008 și 2010 trage în tuş o nouă serie, „Deadpool“. Cam în aceeaşi perioadă lucrează şi la miniseriile „Psylocke“ şi „Cable“.

În 2010 participă şi la seriile „Civil War – Fantastic Four“, „Black Panther/Captain America – Flags of our Fathers“.

Între 2011-2012 trage în tuş desenele la seria „Batman – Ghost in the Machine“.

Colaborând foarte bine la seria „Batman R.I.P.“ cu desenatorul şi scenaristul Tony S. Daniel, cei doi artişti s-au împrietenit şi de-acum încolo vor lucra de multe ori împreună. Tony S. Daniel realizează creionajul, de multe ori după propriile scenarii, în timp ce Sandu trage în tuş desenele:

2012 – „Detective Comics ­Annual“, „Justice League“

2013 – „Superman/Wonder Woman“, „Harley Quinn“

2014 – „Deathstroke“

2015-2016 – „Batman and ­Robin eternal“.

În ultimii ani găsim numele lui Sandu Florea pe coperta unor comics-uri din seriile „Trinity“, „New Challangers“, „Green Lantern“ etc.  Astăzi, 28 iunie, Sandu Florea sărbătoreşte împlinirea frumoasei vârste de 73 de ani, dar continuă să lucreze ca o adevărată maşină de desenat, precis şi punctual, la cea mai nouă serie a sa: „The Silencer“. 

 

Comentarii

loading...