15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleSerena Williams a împărtăşit trăirile sale de mamă

Serena Williams a împărtăşit trăirile sale de mamă

“Săptămâna trecută nu a fost uşoară pentru mine. Nu doar pentru că a trebuit să fac faţă unor evenimente personale dificile, dar am avut şi o proastă dispoziţie. Mai mult, am simţit că nu sunt o mamă bună”, a declarat americanca în vârstă de 36 de ani pe contul său de Instagram.

Jucătoarea cu 23 de titluri de Mare Şlem, retrogradată pe locul 26 mondial după un an 2017 aproape alb, din cauza naşterii primului său copil, a suferit cea mai severă înfrângere din cariera sa (6-1, 6-0), la începutul acestei luni, la turneul de la San Jose, în faţa britanicii Johanna Konta.

“Am citit în mai multe articole că emoţiile post-natale ar putea dura până la trei ani dacă nu faci nimic în acest sens. Dar eu prefer comunicarea. Să vorbesc cu mama mea, cu surorile mele, prietenii mei, care m-au ajutat să înţeleg că ceea ce am resimţit este absolut normal. Este perfect normal să mă simt ca şi cum nu aş face suficient pentru copilul meu”, a adăugat ea.

“Toţi am trecut prin asta. Muncesc mult, mă antrenez şi încerc să devin cea mai bună sportivă posibil. Însă nu pot să fiu prezentă în viaţa ei atât de mult cât mi-aş dori. Să te întorci acasă şi să munceşti, să găseşti acel echilibru cu copiii este o adevărată artă. Voi (mamele) sunt nişte eroine!”, a scris Serena, concluzionând: “Eu sunt aici pentru a vă spune: dacă aveţi o săptămână sau o zi dificilă, este normal, pentru că şi eu am!!! Dar există întotdeauna o nouă zi!”.

Deşi a arătat semne de evidente de progres pe terenurile de tenis, ajungând până în finala de la Wimbledon în luna iulie, Serena Williams a declarat forfait pentru turneul de la Montreal, care a debutat luni, cu mai puţin de o lună înaintea US Open.

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă