10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăLifestyleSerialul „Fear The Walking Dead”, la final de sezon 6. Când va...

Serialul „Fear The Walking Dead”, la final de sezon 6. Când va fi difuzat în România

Așa cum experiența le-a arătat fanilor francizei „The Walking Dead” și „Fear the Walking Dead”, finalurile de sezon au tendința să se lase cu victime, iar presa din toată lumea încearcă să ghicească cât de în siguranță sunt cele mai îndrăgite personaje (și chiar și cele mai puțin îndrăgite).

 

Ultimul mesaj al lui Morgan (Lennie James), de la finalul sezonului al cincilea, îi implora pe

membrii grupului „să rămână în viață”. Și, din aprilie, de când a început a doua jumătate a sezonului al șaselea, am văzut că această supraviețuire a însemnat lucruri vast diferite pentru personajele care odinioară își formaseră împreună o structură de familie atipică. Unii dintre ei s-au simțit atrași de stabilitatea și de ocaziile pe care le puteau avea într-o așezare bine-apărată. Alții și-au pierdut speranța și au cedat în fața cinismului. Iar alții au ales poate cel mai greu drum: să se răzvrătească în fața sistemului nou format. Personajele au creat alianțe, au comis trădări neașteptate și au răspuns cum au putut mai bine în fața testelor servite pe tavă de lumea postapocaliptică.

 

Acum, înainte de ultimul episod al sezonului, situația pare mai disperată ca oricând: 10 focoase nucleare sunt în aer, iar acestora nu prea au șanse să le supraviețuiască nici oamenii, dar nici cei care erau odinioară oameni.

 

Alicia Clark este blocată într-un buncăr care pare să-i ofere siguranță chiar și față de radioactivitatea provocată de un atac nuclear. Dwight și Sherry abia s-au împăcat după ce s-au certat tot sezonul – ceea ce ar putea să-i pună chiar în pericol, căci cuplurile fericite nu prea au viață lungă la televizor. Dakota pare să se expună la radiație atunci când merge afară, ținându-se de mână cu Teddy, dar știm că în trailere nimic nu e ce pare a fi. June și Strand sunt personaje complicate, care par să mai aibă multe de spus, dar oare îi va menține asta în siguranță? Iar Morgan, ajuns într-o situație aparent fără ieșire la finalul episodului anterior, ar putea să fie extrem de norocos sau extrem de ghinionist.

 

Răspunsurile la aceste întrebări vor fi în finalul de sezon al șaselea. „Fear the Walking Dead”,  produs de Scott Gimple, Andrew Chambliss, Ian Goldberg, Robert Kirkman, Gale Anne Hurd, Greg Nicotero și David Alpert și este produs de studiourile AMC. Alături de Lennie James (care a apărut prima oară în „The Walking Dead”) și Colby Minifie, din distribuție fac parte și Alycia Debnam-Carey („Cei 100”), Maggie Grace („Taken” și „Lost; Naufragiații”), Jenna Elfman („Dharma și Greg”) și Colman Domingo.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă