15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleSerialul românesc „Vlad” ajunge la final. Au început filmările ultimului sezon

Serialul românesc „Vlad” ajunge la final. Au început filmările ultimului sezon

Au trecut doi ani de când am înțeles că cine iubește nu iartă și am descoperit povestea lui Vlad Pop. Cel care îl lăsa în urmă pe Adrian Anuței pentru a începe un elaborat plan de răzbunare împotriva celor pe care i-a iubit, dar l-au trădat: Ștefan, Leo și Eliza. Însă, cum nimic nu este ușor în viață, ne-a fost clar că trebuie să cunoaștem fața întunecată a răzbunării. Cu sufletul la gură, publicul a urmărit modul în care au evoluat poveștile de dragoste, cum s-au distrus vechile alianțe și cum, pas cu pas, totul s-a complicat! 

Devenind rapid unul dintre cele mai iubite seriale românești ale ultimilor ani, super producția a depășit granițele României și a cunoscut popularitatea atât în alte țări din Europa, cât și în Asia! Personajele jucate de Adrian Nartea, Olimpia Melinte, Emilian Oprea, Monica Bârlădeanu și restul actorilor sunt bine cunoscute și admirate de către vecinii din Bulgaria.  

Momentul mult așteptat este tot mai aproape! În cel de-al patrulea sezon și ultimul, Vlad trebuie să dea cărțile pe față și să demaște adevărul, păstrând în minte faptul că la final, totul se plătește!. Cine îi va fi alături, cum vor reacționa cei care l-au cunoscut când vor afla că Adrian a fost acolo în toată această perioadă de timp și cum se va scrie ultimul capitol al poveștii lui? Mult așteptata concluzie a serialului iubit de milioane de români va fi aflată în această toamnă.  

Într-o vară în care restricțiile continuă să dicteze ritmul vieții, actorii iubitului serial revin pe platourile de filmare cu bucurie și multe emoții. Anghel Damian, cel care a adus la viață personajul Adrian Anuței și actualul Head Writer – Creative Producer, declară: ”La începutul anului 2019, un erou modern lua cu asalt micile ecrane și ne spunea atunci că îl cheamă VLAD și că a venit să se răzbune. Trei ani mai târziu, iată-ne ajunși la finalul drumului, sfârșitul serialului VLAD și urmează să descoperim împreună în ce fel își duce la capăt protagonistul nostru promisiunea făcută în primul sezon. În ceea ce mă privește, sunt foarte entuziasmat de acest ultim sezon, cred că este cel mai valoros din punct de vedere dramaturgic (al poveștii) și sunt convins că așteptarea asta pandemică a meritat și că ceea ce vom vedea împreună din toamnă pe Protv este un summum al serialelor de ficțiune dramă-action din România. Este un ultim sezon al extremelor, unde se vor împerechea dragostea și moartea, răzbunarea și iertarea, acțiunea și suspansul, luxul și neajunsul, personaje noi cu cele deja arhicunoscute. Și la final, totul se plătește!”

Până la mult așteptatul moment al revenirii, fanii serialului pot urmări, pe platforma VOYO primele trei sezoane ale serialului fenomen și își pot aminti modul în care au evoluat personajele lor favorite pe parcursul acțiunii. 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă