10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleShakira, audiată joi în procesul penal de evaziune fiscală

Shakira, audiată joi în procesul penal de evaziune fiscală

Ea a ajuns la Esplugues de Llobregat (Catalonia), puţin înainte de ora 10.00, şi a evitat presa intrând în clădire printr-o parcare privată care fusese închiriată de avocatul ei.

Judecătoarea care se ocupă de caz a dat „un ordin expres” ca artista să intre în clădire ca orice altă persoană anchetată sau martor, potrivit unui purtător de cuvânt al Tribunalului Superior din Catalonia.

Surse apropiate apărării neagă că ar fi fost dat un astfel de ordin şi au spus că Shakira a profitat de o parcare care fusese închiriată de avocatul ei.

Cântăreaţa este acuzată că a fraudat statul spaniol cu 14,5 milioane de euro.

Shakira a trebuit să le înfrunte joi pe judecătoarea Luz Barreiro, care se ocupă şi de divorţul Arantxei Sánchez Vicario, şi pe procuroarea Carmen Martín, responsabilă la Procuratura din Barcelona cu anchetarea delictelor economice şi cea care a decis începerea acţiunii penale împotriva cântăreţei.

Însoţită de consilieri, avocaţi şi agenţi, Shakira răspunde pentru şase delicte faţă de trezoreria spaniolă. Potrivit raportului Procuraturii, între anii 2012 şi 2014, Shakira locuia la Barcelona, avea deja o relaţie stabilă cu fotbalistul Gerard Piqué, astfel că impozitele trebuiau plătite aici.

În schimb, cântăreaţa susţine că avea reşedinţa în Bahamas, pentru a evita să plătească impozitele. Potrivit plângerii Procuraturii, consilierii ei au creat o asociaţie în paradisuri fiscale, pentru a ascunde veniturile.

În decembrie 2018, Shakira Isabel Mebarak Ripoll a informat, printr-un comunicat, că „a îndeplinit toate obligaţiile tributare şi nu datorează nimic trezoreriei spaniole”.

Anul trecut, cântăreaţa a plătit 20 de milioane de euro – datorii şi dobânzi din anul 2011 -, apoi, alte 14,5 milioane, pentru 2012, 2013 şi 2014. În acei ani, Shakira era consiliată de PriceWaterhouseCoopers, companie înlocuită cu EY în decembrie 2017.

În 2015, artista şi-a stabilit rezidenţa fiscală în Spania.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă