18.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăLifestyleShakira: Columbia trebuie să investească mai mult în educaţie pentru a avea...

Shakira: Columbia trebuie să investească mai mult în educaţie pentru a avea pace

Cântăreaţa a participat la două ceremonii în Cartagena şi în oraşul natal, Barranquilla, pe locurile unde vor fi construite viitoarele şcoli, scriindu-şi numele pe pietrele de temelie. 

“Când anumiţi copii nu primesc aceeaşi educaţie ca a celor care trăiesc în condiţii mai bune, nu putem vorbi despre o ţară care trăieşte în pace, nu putem vorbi despre o ţară cu egalitate, deoarece educaţia este aceea care ne egalizează”, a declarat Shakira în faţa jurnaliştilor, îndemnând guvernul să crească bugetul pentru educaţie şi a afirmat că sprijinul pentru educaţie nu ar trebui să vină doar din partea celebrităţilor.  

Artista în vârstă de 41 de ani a înfiinţat fundaţia Pier Descalzos în 1997, pe când avea doar 18 ani. Aceasta poartă numele celui de-al treilea album al ei – primul succes internaţional – şi se traduce “picioare goale”. 

Fundaţia a contribuit deja la construirea a patru şcoli în Cartagena, Barranquilla, Quibdo şi Soacha. 

Pentru noua şcoală din Cartagena vor fi cheltuiţi 4,6 milioane de dolari, care va fi construită în cartierul Villa de Aranjuez, iar alţi 4,3 milioane de dolari pentru proiectul din cartierul Nuovo Bosque din Barranquilla, în asociaţie cu mai mulţi donatori privaţi.  

Şcolile vor deservi zone în care unităţile educaţionale sunt supraaglomerate, a spus starul pop, al cărei nume complet este Shakira Isabel Mebarak Ripoll.

Precedentul guvern columbian a semnat un acord de pace în 2016 cu rebelii din mişcarea Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) pentru a pune capăt unui război de peste cinci decenii. Un alt grup de gherilă, Armata de Eliberare Naţională (ELN), şi o mulţime de bande criminale sunt în continuare active.

Noul guvern de dreapta al preşedintelui Ivan Duque, care ocupă funcţia din luna august, a oprit negocierile de pace cu ELN până când această grupare va elibera toţi ostaticii.

Cel de-al 54-lea show şi ultimul din turneul mondial “El Dorado”, care a început în iunie la Hamburg, va avea loc duminică, în Bogota, capitala Columbiei. 

Shakira Isabel Mebarak Ripoll, născută pe 2 februarie 1977, este cântăreaţă, compozitoare şi dansatoare columbiană cu origini libaneze. După ce s-a lansat pe scena latino-americană în anii 1990, a devenit cunoscută pe plan internaţional în 2002 cu single-ul “Whenever, Wherever” al albumului “Laundry Service”. Cel de-al 11-lea album al său, “El Dorado”, a fost lansat în luna mai 2017. 

Cele mai citite

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Lucian Bode a văzut șacalii. Cine-i prinde?

Învățat despre utilitatea glonțului magic, Lucian Bode a lansat cel mai consistent mesaj de campanie electorală: “În vremuri grele, apar șacalii, care așteaptă un...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă