Specialiştii aduc dovezi că mărturiile nu pot fi suficient de sigure. Interogatoriul de la secţia de poliţie se bazează pe elemente de circumstanţă, detalii considerate minore, dar care ar putea răsturna cursul unei anchete. Şi totuşi, abilitatea umană de a rememora şi reproduce amănuntele unei întâmplări are lacune. „Memoria adesea ne joacă feste!” – aceasta este concluzia unui studiu efectuat în Statele Unite.
Oamenii de ştiinţă sugerează chiar că nu este necesar să ne reamintim detalii inutile ale unei întâmplări. Unul dintre cei mai renumiți cercetători din domeniu, prof. Elizabeth Loftus de la Universitatea din California, a sugerat că, într-un proces, audierea martorilor ar trebui să se facă într-o nouă formulare: “Juri să spui adevărul şi numai adevărul sau ceea ce-ţi poţi aminti?”. În context, Martin Conway, psiholog britanic de la Universitatea din Leeds, a elaborat un studiu pentru Societatea Britanică de Psihologie, în care face apel la o amplă regândire a modului de utilizare a mărturiilor în sălile de judecată. El subliniază faptul că specialiştii în funcţiile cognitive ale creierului uman trebuie să reanalizeze performanţele acestora în cazurile juridice.
Neuroimagistica – una dintre soluţii?
Experţii afirmă că, spre deosebire de un computer, creierul uman posedă nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, interconectate. Memoria poate fi: activă, selectivă, contextuală, mijlocită, organizată logic şi sistemic. După criteriul intenţionalităţii, memoria poate fi involuntară sau voluntară şi, după gradul de înţelegere a informaţiilor memorate, memoria poate fi mecanică sau logică (intuitivă sau simbolică). Există şi o diferenţiere în funcţie de factorul temporal: memoria senzorială, memoria de scurtă durată şi memoria de lungă durată.
În general, amintirile se constituie dintr-o paletă largă de experienţe de viaţă, informaţii rememorate selectiv, nefiind în mod necesar vorba de o „derulare” exactă a trăirilor anterioare. Profesorul Conway subliniază chiar că factorul „sugestibilitate” este foarte important şi determină la anumite persoane o schimbare rapidă şi radicală, chiar o deteriorare serioasă a acurateţii informaţiilor rememorate. Într-un celebru studiu, un grup de cercetători olandezi au chestionat mai multe persoane implicate într-un accident aviatic produs în 1992, când o aeronavă s-a prăbuşit peste un bloc de locuinţe situat în apropierea aeroportului Schipol din Amsterdam. Zece luni mai târziu, aceştia au interogat acelaşi lot de martori oculari dacă îşi mai amintesc detaliile incidentului, iar două treimi dintre participanţi au dat răspunsuri care sugerează o „inabilitate a memoriei”. Specialiștii atrag însă atenţia că, în astfel de cazuri, este foarte important şi modul de formulare a întrebărilor legate de reamintirea unei întâmplări.
Se pune însă întrebarea: festele pe care ni le joacă memoria provin din inconştient sau nu? În cazul martorilor oculari, există puţine informaţii care să ajute la formularea unui răspuns. Cu toate acestea, un rol tot mai important îl are modul de interpelare a acestora, respectiv gradul de sugestionabilitate pe care îl au întrebările ce le sunt adresate într-un cadru oficial (de exemplu: polițişti sau avocaţi). Un studiu britanic relevă că, în această privinţă, modul de interogare a martorilor unui eveniment presupune că, din şase întrebări, în medie cel puţin una este formulată astfel încât să conţină conotaţii explicite sau implicite. Concluzia cercetătorilor este că, în viitor, cea mai utilă tehnică pentru a releva „misterele erorilor memoriei umane” va fi scanarea creierului. Deocamdată însă, neuro-imagistica şi probele bazate pe aceasta nu sunt admise în sălile de tribunal. Experţii judiciari pledează totuşi pentru realizarea unui sistem exact de diferenţiere a mărturiilor corecte şi nealterate de amnezia unui martor ocular.
