8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăLifestyleTaylor Swift, vedeta cu cele mai mari venituri din lume realizate în...

Taylor Swift, vedeta cu cele mai mari venituri din lume realizate în decurs de un an

Publicaţia estimează că artista în vârstă de 29 de ani a câştigat 185 de milioane de dolari, înainte de a plăti taxele, în anul început pe 1 iunie 2018.

Swift a mai condus acest clasament al Forbes în 2016, când veniturile ei au fost calculate la 170 de milioane de dolari.

Creşterea veniturilor ei anuale s-a datorat turneului „Reputation”, catalogat de Forbes drept cel mai profitabil din Statele Unite.

Următorul album al lui Swift, „Lover”, urmează să apară în august şi va fi primul lansat prin Republic Records, casa ei de discuri.

Starleta Kylie Jenner, în vârstă de 22 de ani, ocupă locul al doilea în topul Forbes, cu venituri estimate la 170 de milioane de dolari, realizate în ultimul an.

La începutul acestui an, Jenner a fost desemnată cel mai tânăr miliardar prin forţe proprii, cu o avere netă de peste 1 miliard de dolari, titlu ce a iscat controverse, având în vedere că ea face parte dintr-una dintre cele mai bogate familii din lume.

Rapperul Kanye West se află pe locul al treilea, cu venituri estimate la 150 de milioane de dolari în ultimul an. Această sumă a rezultat, în mare parte, din imperiul său Yeezy.

Fotbaliştii Lionel Messi (127 de milioane de dolari, locul 4), Cristiano Ronaldo (109 milioane de dolari, locul 6) şi Neymar (105 milioane de dolari, locul 7) se numără între primii zece din listă, alături de membrii trupei The Eagles (100 de milioane de dolari, locul 8) şi vedeta de televiziune Dr. Phil McGraw (95 de milioane de dolari, locul 9). 

Ed Sheeran ocupă locul al cincilea, cu 110 milioane de dolari, iar al zecelea în listă este pugilistul mexican Canelo Alvarez, cu 94 de milioane de dolari.

Între primele 100 de vedete din punct de vedere al veniturilor anuale au pătruns şi grupul sud-coreean BTS, pe locul 43 (57 milioane de dolari), Ariana Grande, pe locul 62 (48 milioane de dolari), actorul Paul Rudd, pe 83, la fel ca actorul Jerry Seinfeld şi trupa The Rolling Stones (cu câte 41 de milioane de dolari) şi DJ Khaled, pe 87 (40 milioane de dolari).

Locul 100 este ocupat de cântăreaţa Celine Dion, cu venituri estimate de 37,5 milioane de dolari.

Cea mai tânără celebritate din top e Shawn Mendes (20 de ani), clasat pe locul 98, cu 38 de milioane de dolari, iar cea mai în vârstă, Paul McCartney (77 de ani), clasat pe locul 62, cu 48 de milioane de dolari.

Cincisprezece femei sunt prezente în listă.

Cele o sută de vedete au câştigat în 12 luni, cumulat, 6,3 miliarde de dolari.

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă